Societatea civila, mass-media, comunitatea arheologilor si autoritati ale statului APEL LA ECHILIBRU, DECENTA SI PONDERENTA

Societatea civila, mass-media, comunitatea arheologilor si autoritati ale statului APEL LA ECHILIBRU, DECENTA SI PONDERENTA

Comunicat preluat de pe www.detectori.ro Asociatia Pro Detectie, entitate ONG care ne reprezinta interesele de in frumosul hobby.
CATRE: Societatea civila, mass-media, comunitatea arheologilor si autoritati ale statului
APEL LA ECHILIBRU, DECENTA SI PONDERENTA
Subscrisa Asociatia Pro Detectie, entitate ONG non-profit a fost infiintata in anul 2014 ca urmare a necesitatii firesti privind asocierea pasionatilor de detectie de metale din Romania in vederea realizarii unei reprezentari coerente si unitare a acestei comunitati si a intereselor sale legale si legitime.
La data actuala, Asociatia noastra are intindere nationala si un semnificativ numar de membri, din toate judetele tarii, aflat in continua crestere.
Promovam, in mod fara echivoc, practicarea acestui frumos hobby cu respectarea stricta a legislatiei in vigoare si cu atentia cuvenita protejarii patrimoniului arheologic national. Totodata, militam pentru deschidere si colaborare intre arheologi, autoritati si detectoristii autorizati.
Cu mahnire, ne vedem obligati sa constatam si sa reclamam existenta unei sustinute si neintemeiate campanii de defaimare si ponegrire a comunitatii detectiei de metale purtata, prin intermediul mass-media, de catre unii membri ai comunitatii arheologice.
Aceasta a culminat, recent, cu Scrisoarea deschisa adresata Ministrului Culturii de catre Prof. Dr. Ioan Piso, adresare care inglobeaza probleme reale (care, insa, nu ating domeniul nostru) dar si un numar de afirmatii lipsite de ponderenta, care ne privesc si care culmineaza, absurd, cu solicitarea de interzicere a detectoarelor de metale.
Atfel de actiuni mediatice induc opiniei publice ideea eronata ca orice posesor de detector de metale este un infractor. In realitate, doar un foarte mic numar de posesori de detectoare de metale incalca legea insa, ca in orice padure, exista si uscaturi. Mai mult, in cadrul comunitatii noastre, noi nu cunoastem persoane care poseda detectoare de metale fara autorizatie (aceea este o cu totul alta categorie cu care nu ne identificam si cu care nu este cazul sa fim comparati).
Propunerea de interzicere a detectoarelor de metale este una lipsita de echilibru. Este acelasi lucru ca si cum cineva ar propune interzicerea fierastraielor, topoarelor si motofierastraielor pentru ca pot fi utilizate la despaduririle ilegale. Este acelasi lucru ca si cum cineva ar cere interzicerea armelor de vanatoare sau a uneltelor de pescuit pentru a nu fi utilizate la braconaj.
Genul acesta de propunere ne duce cu gandul la destul de recenta incercare legislativa de interzicere a dronelor pentru ca ele pot fi folosite pentru preluarea de imagini aeriene capabile sa dezvaluie luxul proprietatilor unor persoane din mediul politic sau afiliat, lucru care nu le era deloc convenabil.
Suntem sigura tara din UE unde, dupa ce un detectorist preda autoritatilor un tezaur, primeste, din start, o injusta prezumtie de vinovatie si este foarte probabil sa fie “calcat” de o perchezitie (in care i se sperie familia si i se intoarce toata casa pe dos) fiind, invariabil, suspectat ca nu a predat totul.
Suntem sigura tara din UE unde un detectorist poate fi amendat pentru ca a predat, fara pretentii de recompensa, descoperirile sale unui muzeu judetean (despre care el credea ca este deconcentrat al Ministerului Culturii dar nu era) iar legea prevedea predarea catre primarie sau catre un deconcentrat al Ministerului Culturii. Si nu conteaza faptul ca muzeul judetean nu avea dreptul sa primeasca predarea si trebuia sa il indrume pe detectoristul acela, naiv si binevoitor, catre Directia Judeteana de Cultura sau catre primarie. Din aceste situatii iese “ciufulit” doar detectoristul, muzeul judetean nu este nici macar apostrofat.
Suntem singura tara din UE unde detectoristul, persoana fizica, nu are dreptul sa isi vanda propriul detector de metale folosit, poate, ani de zile, pentru ca legea noastra permite vanzarea detectoarelor de metale doar in urma obtinerii unei autorizatii de comercializare care, de fapt, se poate elibera doar societatilor comerciale care indeplinesc anumite si costisitoare conditii. Doar la noi vanzarea ocazionala a unui detector propriu este confundata cu activitatea comerciala regulata privind detectoarele de metale. Doar la noi, un detector de metale detinut legal de o persoana fizica poate fi instrainat doar prin donatie sau mostenire (in unele judete nici macar schimbul nu este acceptat de catre ofiterii de politie care elibereaza autorizatiile).
Suntem singura tara din UE in care autoritatile sau institutiile lor abilitate nu au elaborat un ghid care sa vina in sprijinul descoperitorilor de tezaure sau bunuri arheologice.
Suntem singura tara din UE unde institutiile statului fac tot ce pot pentru a lipsi descoperitorul de recompensa cuvenita (se formuleaza, neintemeiat, fara sa existe nici un indiciu, acuzatia ca descoperirea s-a facut in situri arheologice), se intocmesc, fara probe sau reala suspiciune rezonabila, dosare penale, se tergiverseaza procedurile de evaluare si acordare a recompenselor (in ultimii 2 ani s-au mai acordat doar cateva recompense desi numarul de tezaure si artefacte valoroase descoperite de catre detectoristi este unul foarte mare). “Fericirea” detectoristului si recompensa, evocate de Prof. Dr. Ioan Piso au devenit aproape legende in ultimii ani! A nu se trata, drept altfel decat ceea ce a insemnat el, un simplu gest de imagine al unui prim ministru care o oferit unui descoperitor, in fata camerelor de luat vederi, un plic cu o mica suma de bani, proveniti din fondul de rezerva al guvernului, in contextul in care recompensa cuvenita acelui coleg depaseste suma de 200.000 Euro dar ea nu i-a fost remisa nici in ziua de astazi.
Suntem singura tara din UE unde avem mai multe acte normative privind regimul descoperirilor arheologice, altele decat cele obtinute prin cercetarea arheologica atestata, acte normative in vigoare si care se bat cap in cap. Daca nu predam la primarie, suntem amendati; daca nu predam la deconcentratele Ministerului Culturii, iarasi luam amenda. Deci unde trebuie sa predam o descoperire cand avem obligatia sa o predam, concomitent, catre doua institutii diferite?
Suntem acea tara din EU unde, atunci cand donezi obiectele gasite, poti astepta mult si bine o informatie despre descoperirea facuta. Totusi, in primul rand, acest hobby priveste, indisolubil, si pasiunea noastra pentru istorie. De aceea, orice artefact descoperit, chiar si atunci cand el este lipsit de importanta pentru autoritati, ramane foarte important pentru noi si ne dorim sa aflam ce este.
Suntem singura tara din Europa unde, dupa ce detectoristul gaseste artefacte, le preda, comunica locatia exacta iar acea locatie devine sit arheoholic si, la informatiile despre sit, exista urmatorul comentariu: “Sit arheologic afectat de cautatorii de comori”. Cum asa? Nu, nu e afectat de asa-zisii “cautatori de comori” ci, dimpotriva, a fost descoperit si comunicat de catre detectoristi. Iar noi nu suntem cautatori de comori!
Suntem singura tara din Europa unde, dupa descoperiri izolate intr-o padure, aceasta este in totalitate declarata ca sit arheologic – vorbim despre cca 60 ha padure – fara ca autoritatile sa faca vreun fel de cercetare la fata locului. Nu exista o legislatie, niste conditii care trebuiesc indeplinite pentru ca un loc sau un areal sa poata fi declarat ca sit arheologic? In ritmul acesta, in curand, intreaga tara va fi sit arheologic. E normal? Ganditi-va doar la efectele asupra autorizarii lucrarilor de constructii dar exista si altele.
Suntem, extrem de grav, singura tara din UE unde siturile arheologice si zonele lor de protectie nu sunt precis figurate pe harti si descrise, in mod clar si fara echivoc, de asa natura incat sa se elimine probabilitatea si posibilitatea de nestiinta, confuzie si eroare privind pozitionarea lor (daca nu este clara aceasta reclamare, va rugam sa ne intrebati si va vom da mii de exemple insotite de explicatii ultra-lamuritoare pentru ca noi studiem atent pozitionarea siturilor tocmai pentru a le evita). Din acest motiv se elibereaza inclusiv autorizatii de construire chiar pe situri arheologice pentru ca, de cele mai multe ori, nimeni nu isi poate da seama ca locul in cauza este un sit arheologic. Atat de “bine” sunt pozitionate si descrise in Repertoriul Arheologic National siturile incat poti sa n-ai habar de cea mai mare parte dintre ele! Peste 95% dintre siturile arheologice romanesti nu au nici un fel de marcaj sau delimitare. Nici macar primariile sau posturile de politie din comunele si orasele patriei nu stiu ca au situri pe teritoriul lor sau unde sunt acelea: asta e realitatea! Ne temem de faptul ca, din cauza modului de perfecta mantuiala in care este redactat si precizat Repertoriul Arheologic National, colegi de-ai nostri, complet nevinovati, pot ajunge sa fie acuzati de detectii ilegale in zona unor situri a caror descriere lasa loc de confuzie, abuz si arbitrariu. Pe scurt: te poti trezi ca platesti pentru fapte pe care nu le-ai comis dar, pentru care, poti fi “scos” ca fiind realmente vinovat. Halal “fericire” si siguranta a detectoristilor in Romania!
Suntem singura tara din UE unde, atunci cand detectoristul se prezinta la muzeul judetean sau la Directia Judeteana de Cultura este luat, in majoritatea judetelor tarii, de la bun inceput, peste picior, acuzat ca este un infractor si i se spune ca are voie sa utilizeze detectorul doar in propria curte (desi, conform legii, ai voie sa detectezi oriunde, mai putin in zonele cu patrimonoiu arheologic reperat si, desigur, daca esti pe proprietatea cuiva, ai nevoie si de acordul proprietarului).
Pentru a exemplifica modul in care arata lucrurile intr-o tara normala, vom face referire la legislatia si regimul existent in Marea Britanie (detalii complete in ghidul elaborat de catre prestigiosul British Museum pentru detectoristi si descoperitori, va invitam sa-l studiati atent: https://finds.org.uk/documents/advice.pdf). Foarte pe scurt, iata cum stau lucrurile acolo:
1. Actul normativ britanic care reglemeneteaza aceste chestiuni se numeste Treasure Act (in mare Britanie, la fel ca oriunde in Europa, NU exista obligativitatea autorizarii detectoarelor de metale – sunt la liber).
2. Conform Treasure Act: doar descoperirile mai vechi de 300 de ani trebuiesc raportate si predate (in Romania tot ce depaseste 100 de ani trebuie predat; in cazul bunurilor tehnice, vechimea reglementata este de doar 50 de ani). Predarea trebuie facuta in 14 zile (la noi, in 72 de ore). In cazul monedelor, obligatia apare doar daca s-a descoperit o grupare de monede. Daca se descopera doar o singura moneda atunci nu exista obligativitatea predarii, indiferent de vechimea sau valoarea ei (in Romania, trebuie sa predai chiar si un fragment dintr-o moneda fara nici un fel de valoare).
3. In urma predarii, bunurile sunt cercetate si evaluate. Evaluarea se face la valoarea de piata, de catre evaluatori independenti, conform valorilor din cataloage si din licitatii. La noi, Dumnezeu cu mila: se evalueaza totul cat mai jos, cat mai spre nimic.
4. Dupa evaluare, muzele britanice decid daca vor sa achizitioneze descoperirea la valoarea ei de piata. Daca un muzeu cumpara descoperirea, plata se face imediat. Daca nu se gaseste nici un muzeu care doreste sa cumpere descoperirea intr-un termen rezonabil, atunci totul se returneaza descoperitorului, insotit de documente de certificare. Din acel moment, descoperitorul poate face orice doreste cu “comoara” sa.
5. Din momentul descoperirii si pana la finalizarea procedurilor (plata integrala sau returnare insotita de documente de certificare), totul dureaza intodeauna mai putin de un an (dar, in general, doar 30-60 zile). In Romania nu se respecta nici macar interminabilul termen de 18 luni.
Asa se intampla lucrurile intr-o tara civilizata.
La noi, insa, totul este pe dos.
Isterizarea intentionata si concertata a opiniei publice, a institutiilor si a autoritatilor de catre unii membri ai comunitatii arheologice, prin lansarea de declaratii rauvoitoare si atacuri neintemeiate la adresa comunitatii detectiei de metale ridica doar semne de intrebare.
Un lucru este cert: dupa 1989, comunitatea arheologica nu a mai adus in patrimoniul cultural national bunuri arheologice care au valoare mare pe piata internationala a artefactelor si numismaticii. Per a contrario, comunitatea detectiei de metale din Romania a imbogatit patrimoniul cultural national cu un mare numar de tezaure si artefacte deosebit de valoroase. Totusi, exista explicatii firesti si obiective ale acestui statu-quo insa ele nu acuza nici arheologii si nici detectoristii. Realitatea este una simpla: de fapt, cele doua comunitati se completeaza si nu se concureaza. Vom detalia pe parcurs.
Desi nu dorim sa ne insusim astfel de teorii, suntem nevoiti sa enuntam unele ipoteze, nascute, de multe ori, in urma unor realitati care se vehiculeaza mai mult sau mai putin aproape de urechea opiniei publice. Hai sa le numim acum doar zvonuri dar care, credem noi, ar merita sa fie luate in discutie:
a. Dupa 1989, singurii arheologi care chiar s-au distins prin activitate si au raportat descoperiri cu adevarat importante sunt cei specializati in paleolitic. In acea epoca nu era cunoscuta extragerea si prelucrarea metalelor. Astfel ca siturile de paleolitic nu au putut fi “atinse” eficient de “marele jaf” din intervalul 1989-2000.
b. Salariile arheologilor sunt destul de mici, context in care multi dintre acestia nu se mai simt motivati sa desfasoare activitati specifice si istovitoare sapaturi in teren (n.ns: daca este asa, atunci statul ar trebui sa ia masuri de indreptare a situatiei pentru ca nu-ti poti permite sa-i minimizezi pe aceia care iti scot la lumina “secretele” trecutului). Se zvoneste ca multi dintre arheologi mai merg la locul de munca doar pentru a desfasura activitate de birou, sau pentru a o simula, in asteptarea pensionarii. Ori, intr-un asemenea context, e limpede ca detectoristii pot sa descopere mult mai multe bunuri arheologice de valoare decat arheologii iar arheologii (fie ca primesc sau nu reprosuri comparative privind lipsa rezultatelor activitatii lor) isi simt amenintate imaginea si pozitia dar, in orice caz, cercetarea si analizarea istoriei nu pot exista fara arheologi, indiferent de ce si cat pot descoperi pasionatii detectiei de metale (n.ns.: totusi, asa cum vom explica in cele ce urmeaza, este firesc ca arheologii sa nu mai descopere astazi obiecte de mare valoare pentru ca ei cerceteaza, preponderent, situri cunoscute ca atare iar acelea, cel mai probabil, sunt de mult “secate” iar, devreme ce detectoristii se tin departe de situri, sansele lor de a face descoperiri de mare valoare financiara sunt, astazi, mult mai mari decat cele ale arheologilor; in acelasi mod, trebuie sa fim constienti si sa achiesam, cu totii, ca activitatea pasionatilor de detectia de metale are si rolul de a “aduce” la cunostinta arheologilor si de a supune cercetarii lor noi si noi asezari umane din toate epocile ce au succedat paleoliticului).
c. Alta legenda spune ca este extrem de putin probabil ca, totusi, dupa 1989, cercetarea arheologica atestata chiar sa nu fi descoperit chiar nici un tezaur sau nici un bun arheologic cu mare valoare pe piata internationala specializata. Ori, faptul ca nici o astfel de descoperire nu a mai fost raportata de arheologi dupa 1989 a generat o ipoteza conform careia tezaurele si bunurile valoroase descoperite de catre unii arheologi ajung, de fapt, sa fie valorificate pe o foarte inchistata piata neagra internationala care, pare-se, cel putin pana acum, s-a dovedit a fi imposibil de penetrat si de destructurat de catre organismele competente (sau poate nu s-a vrut cu adevarat). Se zvoneste ca, pe aceasta piata, se deruleaza tranzactii care totalizeaza sume de zeci sau sute de miliarde de euro anual. In plus, in conditiile in care ea, totusi, nu genereaza pericole globale precum cele nascute din traficul de droguri, de armament sau de fiinte umane, este privita si uzitata drept o preferabila sursa de venituri necontabilizate pentru serviciile secrete din fostul bloc socialist si nu numai. Atunci, probabil, deviza este una simpla: “de ce sa distrugi o buna sursa de venit care e sigura, perfect functionala si care nu produce nenorociri? Ce daca e ilegala?”. Totusi, in ceea ce priveste Romania, aprecierea noastra este ca, datorita circumstantelor tulburi din perioada 1989-2000, sansele cercetarii arheologice atestate de astazi au fost semnificativ afectate. De aceea, si nu numai, orizonturile colaborarii dintre arheologi si detectoristi aduc un virgin si necesar potential de identificare a unor noi situri arheologice pe tot cuprinsul tarii.
d. In perioada 1999-2000, pe langa ca detinerea detectoarelor de metale nu era reglementata, nu existau nici norme juridice care sa protejeze siturile arheologice si integritatea lor. Mai simplu spus, nu era nici un fel de problema sa sapi, atunci, cu excavatorul intr-un sit arheologic sau sa detectezi acolo. Este cert ca, in timpul acelui real vid legislativ, s-a facut marele jaf arheologic in Romania. Circula multe legende care spun ca politicieni celebri coordonau adevarate brigazi specializate de cautatori de comori si artefacte (inclusiv scafandri pentru zona litorala iar, pe acestia, legendele ii mentioneaza ca actionand chiar si astazi) care erau informati si ajutati de unii arheologi. Alte legende spun ca, in siturile arheologice, nu mai exista astazi nici o bucatica de metal.
e. Mai circula si legenda ca, desi legea interzice detinerea de detectoare de metale de catre persoanele atestate ca arheologi, sunt unii arheologi care poseda, in secret, detectoare de metale. Oare de ce?
Insa, asa cum am aratat si la inceputul acestei enumerari, evitam sa imbratisam aceste ipoteze. Le-am enuntat doar pentru ca ele exista si se vehiculeaza. Ar fi foarte interesant daca s-ar gasi jurnalisti curajosi care sa le si cerceteze in detaliu. Ei bine, acestea ar fi subiecte cu adevarat bune pentru jurnalismul de investigatie din Romania.
Suntem acuzati si haituiti, de multe ori, de functionari ai statului ale caror interese sunt de natura personala si nu profesionala. Aici nu putem sa nu amintim cazul recent al politistului, cu atributii pe zona de patrimoniu cultural national, de la Constanta care a fost arestat pentru infractiuni de coruptie chiar in legatura cu acest domeniu.
Exista in UE state care, pur si simplu pentru a preveni eventualele abuzuri, de orice natura si din orice directie, au cercetat cu detectoare de metale siturile arheologice si au preluat de acolo orice urma de metal (de exemplu Ungaria) sau care au imprastiat granule de aluminiu in situri arheologice pentru a nu se mai putea utiliza acolo detectoare de metale (Marea Britanie). Oare nu se poate face si la noi acelasi lucru pentru a se termina odata cu sansele braconierilor de a pradui siturile si cu aceasta adevarata “vanatoare de vrajitoare” indreptata impotriva detectoristilor?
Si, pentru ca tot am evocat, putin mai sus, legende si ipoteze, consideram ca este cazul sa evocam si sa explicam si “legendele” care s-au tesut in jurul detectoristilor:
i. S-a spus ca unii detectoristi s-au imbogatit din recompense- Gresit: cel putin pana astazi, nu exista nici un astfel de caz. Legea spune ca descoperitorul este obligat sa predea descoperirea dar ca poate solicita o recompensa. Astfel, in urma evaluarii (care nu se face vreodata in favoarea detectoristului), descoperitorul primeste 30% din valoarea descoperirii. Daca descoperirea este una foarte importanta, mai poate primi un supliment de 15% daca evaluatorii ii dau aceasta calificare. Deci, maxim 45% (in Marea Britanie, evaluarea se face corect, la valoarea de piata, iar descoperitorul primeste 100% din valoarea de piata a descoperirii). Termenul legal pentru acordarea recompensei este de 18 luni din momentul predarii dar foarte rar se respecta. Avem inclusiv colegi care asteapta de mai bine de 3 ani sa isi primeasca recompensele.
ii. Toti detectoristii fac detectie pentru profit sau incalca legea – Complet fals! Detectia de metale este un hobby, un sport si nu o profesie (nu discutam, desigur, depre detectiile profesionale industriale pentru trasee de utilitati, indentificarea defectiunilor structurale ale cladirilor si magistralelor de conducte, asanarea terenurilor de munitia neexplodata etc.). Cei mai multi dintre detectoristi sunt specializati in ceea ce noi numim “Militaria” adica scanarea locurilor bataliilor purtate in cele doua mari razboaie ale secolului XX iar aici nu poate fi vorba de castiguri materiale efective. Cat valoreaza o insigna de ofiter, o casca de soldat, o baioneta, o gamela etc.? Ceilalti fac detectie mixta sau generalista: adica se plimba cu detectorul, in timpul liber, pe coclaurile patriei, acolo unde legea nu interzice asta (mai bine decat sa stea sa birt!). Gasesti sarme, cuie, tabla, potcoave, monede comuniste si regaliste din secolul XX si, cate o data, mai gasesti si cate ceva ce trebuie predat (unii au noroc si de tezaure, desigur). Noi avem un proverb al nostru care spune ca “Cel mai bun detector de metale este norocul si, atunci cand norocul nu este cu tine, te ajuta, totusi, un detector adanc”. Sigur ca exista si braconieri arheologici, asa cum exista si braconieri cinegetici si contrabandisti si traficanti de arme sau de droguri. Dar braconierii arheologici nu fac parte din comunitatea noastra. Sunt putini si nu-i stie nimeni (ii afla doar organele de cercetare penala si asta cu mari eforturi). Insa interzicerea detectoarelor de metale nu i-ar afecta cu nimic pe braconierii arheologici pentru ca ei, oricum, nu isi autorizeaza detectoarele, nu si le procura din surse verificabile si urmaribile si au grija sa nu stie nimeni ca ei au detectoare de metale. Nici asasinii profesionisti nu-si procura armele din surse oficiale si nici nu se afiseaza cu ele: este acelasi lucru. Iar, asimilarea detectoristilor cu acea infama casta a braconierilor arheologici este o mare ineptie!
iii. Detectoristii sunt oameni de proasta factura care prefera sa isi insuseasca si sa nu declare tezaure si descoperiri importante – la fel de fals! Detectoristii sunt oameni normali. Provenim din toate zonele societatii si din toate ariile profesionale: si mai bogati si mai saraci, ingineri, avocati, profesori, medici, muncitori, instalatori, textilisti, agricultori, politisti, actori, fotografi etc. etc. etc. Unii ne permitem detectoare mai scumpe, altii ne permitem detectoare mai ieftine dar toti ne dorim detectoare adanci. E la fel ca si cu autoturismele. Este vorba de timpul nostru liber pe care ni-l petrecem intr-un mod placut, fiecare cu ce are. Asa cum unora le place sa colectioneze timbre, altora sa joace tenis, altora sa faca montaje electronice, altora sa escaladeze munti sau sa zboare cu parapanta asa si noua, in timpul liber, ne place sa iesim in natura cu detectorul de metale (si avem si alte hobby-uri, nu doar detectoria, suntem oameni ca si voi). Este superb! Ne duc pasii catre locuri minunate si peisaje la care nu am fi ajuns daca nu umblam cu detectorul de metale. In plus, de fiecare data cand iti suna detectorul, adrenalina incepe sa-ti curga in vene dar fara sa fi facut vreun sport extrem pentru asta. In fiecare groapa il astepti pe Mos Craciun. Te gandesti: daca e un inel frumos sau daca e o moneda veche sau daca e o acvila de ofiter german sau daca e o baioneta frumoasa? De cele mai multe ori scoti o sarma de aluminiu, un capac de bere, o folie de aluminiu mototolita… Rar se intampla sa fie ceva care chiar sa-ti bucure privirea. Si ce daca? Mergi mai departe, te relaxezi, glumesti cu colegii, admiri natura. Este sanatate curata si prietenie, primesti liniste, relaxare, aer curat si, daca vrei sa mergi alene, cufundat in gandurile tale sau aerian si departe de ele, este in regula: nu te alearga nimeni ca in alte sporturi. Pana la urma fiecare face ce vrea in timpul sau liber iar cel mai mare castig al detectoriei este exact bucuria de a face ceea ce iti place in timpul tau liber. Insusirea descoperirilor? Nici vorba! Asta o fac braconierii, nu detectoristii. Detectoristul este un om, cum am spus, absolut normal. El are o familie, are frica de Dumnezeu si respect fata de lege. Lui nu-i trebuie necazuri. Da, sigur, sunt situatii in care tare ti-ar placea sa pastrezi, ca amintire, poate, o singura moneda dintr-un tezaur, sa o arati nepotilor cand le vei spune povesti la gura sobei. Dar, daca legea este asa cum este, atunci asta este: predai tot, pana la ultima farama, pentru ca nu vrei dureri de cap, nu vrei dosar penal, nu vrei sa faci greseli stupide care sa-ti afecteze viata si familia. Ce daca statul iti trage teapa si nu-ti acorda recompensa? E mai rentabil sa-ti traga teapa decat dosar penal, nu?
Avem un coleg din Piatra Neamt care a descoperit, in ultimii 3 ani, 6 (sase) importante tezaure antice. Marius Irimia se numeste. Este adevarat ca este unul dintre cei mai iscusiti cartografi ai Romaniei si ca a utilizat si anumite modele de detectoare de metale performante si foarte adanci. Un studios bine echipat dar si norocos. A predat toate descoperirile sale, integral. In urma predarii primului tezaur, s-a trezit cu mascatii la usa: perchezitie. Casa toata intoarsa pe dos, familia speriata, luat pe sus, aruncat in duba si dus la sectie, declaratii si deranj major. In cele din urma, a fost lasat in pace, omul era curat ca lacrima, le-a si demonstrat rationamentul sau si modul in care studiaza si se pregateste, chiar le-a castigat admiratia si celor de la Politie si celor de la Directia Judeteana de Cultura. Ulterior a mai descoperit si predat si alte tezaure (in total, cum ziceam, 6 la numar).
Asa ne privesc statul, presa si opinia publica pe toti detectoristii: ca pe niste infractori. Si asta se intampla doar in Romania, nicaieri altundeva in UE. De ce?
iv. Tezaurele pot fi descoperite in special in siturile arheologice deci, cine a descoperit un tezaur, este susceptibil a fi “rupt” un sit arheologic – O mare ineptie! In realitate, sunt extrem de rare cazurile in care un tezaur a fost descoperit in interiorul sau in imediata apropiere a unui sit arheologic. Nici unul dintre cele mai importante tezaure descoperite vreodata in Romania nu a fost descoperit nici macar in apropierea unui sit arheologic. Va invitam sa studiati, cu atentie la acest aspect, localizarea celor mai importante tezaure descoperite in Romania: Closca cu Puii de Aur (Pietroasele) si Tezaurul de la Piersinari. Singura exceptie, discutabila si ea, este cea a aurului dacic din cetatile si templele dacice din Muntii Orastie dar aceasta este o exceptie istorica politico-religoasa pe care nu o vom dezvolta acum (acolo sunt alte ratiuni insa aur dacic nu exista altundeva decat in Muntii Orastie, coiful de la Cotofenesti fiind o alta exceptie dar una incerta, la fel ca si originea sa getodacica sau non-dacica). Existenta tezaurelor ingropate in sol (moneda si/sau artefacte din metal pretios) are urmatoarele principale ratiuni: rol ritualic, rol de economisire intr-o locatie sigura sau rolul de a se ascunde averea sau agoniseala in cazul unor navaliri sau urmariri (diverse situatii precipitate sau, alteori, premeditate). Ori, cine depunea sau ascundea, in mod premeditat, un asemenea tezaur, in vechime, se departa de asezarea de origine. Cauta o zona care sa-i fie familiara sau un reper care sa-i permita recunoasterea si regasirea ulterioara a locului si ingropa acolo (desigur ca, dupa sute sau chiar mii de ani, locul poate arata astazi complet altfel si chiar lipsit de orice fel de repere). Dar intotdeauna locul acela era departe de asezare, ca sa nu poate fi descoperit de altii. Este, asadar, intru totul corect sa spunem ca, siturile arheologice si tezaurele, in marea majoritate a cazurilor, n-ai nici in clin, nici in maneca. Mai exista si situatia tezaurelor pierdute din goana calului, atunci cand posesorul era urmarit (asa se explica tezaurele imprastiate, gasite la foarte mica adancime sau chiar imediat sub frunzele uscate de peste sol, pe suprafete de cativa metri, in paduri seculare, in zone unde nu s-a arat vreodata cu plugul). In general, in orice context, tezaurele premeditate (chiar si cele rituale), erau ascunse sau depuse departe de asezari si de potentiali gasitori. Iar tezaurele precipitate, la fel, se gasesc in afara asezarilor si, in special, de-a lungul vechilor drumuri sau rute comerciale pe care, cine stie sa cerceteze si sa interpreteze hartile din vechime, le poate parcurge si poate avea, astfel, sansa gasirii unui tezaur. Chestiunea este, desigur, mult mai ampla insa ne vom rezuma la a concluziona ca sansele de a descoperi un tezaur intr-un sit arheologic sunt mult mai mici decat oriunde altundeva iar asta priveste, in mod cat se poate de direct, faptul ca arheologii nu descopera tezaure decat extrem de rar. Mai simplu: atunci cand doresti sa descoperi un tezaur, il cauti departe de orice sit arheologic. In plus, tezaurele care au existat, daca au existat, in situri arheologice au fost, cel mai probabil, sustrase de acolo in perioada 1989-2000, pe cand totul era “la liber”. Este extrem de putin probabil astazi sa mai existe obiecte din metal cu adevarat valoroase financiar in siturile arheologice sau, poate, la adancimi foarte mari la care detectoarele de metale nu pot “patrunde” (cum ar fi structurile subterane si retelele de tuneluri despre care se zvoneste ca ar exista sub Sarmisegetusa Regia si in maruntaiele Masivului Sureanu dar, deja, ne ducem spre alte legende care, cel putin din ceea ce se stie oficial, nu au fost inca investigate sau poate nu se doreste investigarea oficiala). Chiar daca teritoriul Romaniei efectiv abunda in tezaure de tot felul (datorita faptului ca ne-am aflat, mereu, la rascrucea tuturor napastelor istoriei), locul in care este descoperit un tezaur nu este si nu trebuie calificat drept sit arheologic pentru ca acolo, in 99% din cazuri, se afla doar acel tezaur si nimic altceva (sau, cel mult, resturile vasului ceramic in care a fost depozitat). Pentru toate motivele de mai sus, si nu numai, consideram ca activitatea noastra, care, oricum, se desfasoara in afara siturilor arheologice, poate veni in completarea si in sprijinul cercetarii arheologice astesate. Este necesar ca detectoristii sa coexiste si sa colaboreze cu arheologii si speram ca acest aspect sa fie corect inteles de toata lumea.
v. Recuperarea integrala a unui tezaur distruge contextul arheologic – O mare gogorita! Dupa cum am explicat in paragraful anterior, marea majoritate a tezaurelor nu au nici o legatura cu asezarile umane sau cu alte vestigii istorice si arheologice. In locul in care se gaseste un tezaur, se afla doar el si atat. Nu ai ce context sa strici daca il recuperezi integral din sol. Detectoristii cunosc faptul ca este in interesul arheologiei sa recupereze si recipientul care il contine sau fragmentele acestuia (daca tezaurul se afla intr-un recipient). In toate cazurile, tezaurele aflate in recipiente au fost recuperate si predate autoritatilor impreuna cu recipientele sau cu fragmentele acestora. Pe baza continutului tezaurului si fragmentelor recipientelor arheologii pot determina vechimea tezaurului si epoca ingroparii sale. Asta este tot. Vehicularea ideii ca recuperarea integrala a tezaurului distruge contextul ne duce cu gandul la campaniile diversioniste comerciale pentru eliminarea sau subminarea concurentei. Aceleasi aspecte sunt valabile si in cazul depozitelor de arme si de unelte antice sau medievale. Nu toate lumea avea tezaure. Pentru unii oameni, cateva sabii si pumnale sau cateva unelte gospodaresti sau agricole constituiau o mare avutie. De aceea, pentru aceleasi ratiuni in temeiul carora altii ascundeau tezaure, unii, care doar atat aveau, isi ascundeau armele sau uneltele in momente de rastriste. In cele mai multe cazuri, inregistrarea ulterioara ca situri arheologice a locurilor in care s-au facut descoperiri de tezaure sau depozite de arme sau unelte este doar un exces de zel si nimic altceva. Avem deja in Romania destule locuri, care nu contin nici un fel de patrimoniu arheologic, dar care au fost, totusi, in mod iresponsabil, inregistrate ca situri arheologice doar pentru ca acolo a existat un singur tezaur sau un simplu depozit de arme sau unelte, recuperat integral si predat autoritatilor de catre un detectorist. Cu parere de rau aratam ca Repertoriul Arheologic National este, in acest mod, artifical “umflat” cu astfel de locatii nejustificat redate acolo si nu numai. De ce? Probabil pentru ca unii angajati ai statului au nevoie sa demonstreze ca lucreaza ceva; nici macar in vreun plan cincinal nu este prevazuta probabilitatea efectuarii de cecetari arheologice in acele locuri pentru ca, in mod cert, dupa cum toata lumea stie, nu este nimic de cercetat acolo. Dar, totusi, acele locuri figureaza in Repertoriul Arheologic National pentru simplul fapt ca cineva a ascuns ceva acolo, departe de civilizatie, sau pentru ca s-au gasit acolo vreo 3 cioburi de oala sparta dupa ce i-a cazut cuiva din desaga. Acesta este modul in care s-a ajuns, astazi, sa se declare, pe toata intinderea Romaniei, multe locuri ca fiind situri arheologice. Ne afecteaza asta pe fondul faptului ca, in Repertoriul Arheologic National, pozitionarea siturilor este descrisa, de cele mai multe ori, atat de vag incat este foarte simplu ca, din eroare, sa “calci” vreunul cu detectorul de metale.
vi. Detectoristii afecteaza contextul mormintelor antice descoperite- Extrem de putin probabil. Majoritatea mormintelor antice din zona noastra geografica nu contin obiecte din metal. Iar, atunci cand le contin, ele sunt de obicei de mici dimensiuni si aflate la adancimi la care detectoarele de metale obisnuite nu pot patrunde. Practic, de cele mai multe ori, noi trecem peste ele fara sa ne dam seama ca sunt acolo. Sigur ca exista si morminte antice princiare care pot contine artefacte valoroase insa acelea se regasesc in situri arheologice sau sunt inregistrate in Repertoriul Arheologic National, inglobate in structuri zidite sau tumulare. Toate acestea sunt inregistrate si publicate ca situri arheologice iar noi evitam siturile arheologice si proximitatea lor. Exista, totusi, absolut sporadic, posibilitatea descoperirii aleatorii de morminte ale unor razboinici cazuti in lupta. Acelea pot fi superficiale, sapate in pripa de camarazi si pot contine obiecte din metal de dimensiuni mai mari care pot fi semnalate de detectorul de metale (un topor, o spada, un coif etc.). Aici poate exista posibilitatea, in teorie, ca un detectorist neinstruit sa nu isi dea seama ca are in fata un mormant antic caruia, daca va continua sa sape, ii poate afecta contextul. Nu cunoastem, insa, nici macar un caz demonstrat in care un detectorist roman ar fi sapat “la blana” un mormant antic. Cunoastem, insa, mai multe cazuri in care colegi de-ai nostri au realizat ca au descoperit un mormant, au incetat imediat sapatura si au anuntat autoritatile. Dealtfel, in sanul comunitatii noastre s-au purtat numeroase discutii pe aceasta tema si s-au furnizat informatii care sa ajute detectoristii sa identifice o astfel de situatie pentru a se preveni o potentiala compromitere a contextului. In plus, de cele mai multe ori, astfel de morminte se regasesc in locatii si pozitii in care, daca nu ar trece un detectorist pe acolo, probabil nu ar fi descoperite niciodata. Este preferabil, deci, ca un detectorist sa descopere un astfel de mormant pentru ca, in acest fel, el va fi pus la dispozitia cercetarii arheologice atestate si nu va ramane pe veci nestiut.
vi. Detectoristii sunt o specie daunatoare – Aceasta afirmatie este fie ignoranta, fie rauvoitoare. In realitate, detectoristul obisnuit este un om normal, sincer pasionat de natura si de istorie, atent si responsabil. Poate o sa zambiti cand o sa va spunem ca noi contribuim la conservarea mediului. Chiar asa este: adunam de pe campii si din paduri sarme, cutii de bere, cutii de conserve, diverse folii si ambalaje de aluminiu, chiar si inele de porumbel. Nu le lasam acolo: noua ne place ca natura sa fie curata si actionam in sensul acesta. In decursul activitatilor noastre descoperim, chiar foarte des, diverse piese de munitie neexplodata, de toate calibrele. Le recuperam si le predam autoritatilor. In felul asta poate am salvat vieti. Nu se stie cand un copil, care se joaca, gaseste un obuz si il bruscheaza sau un cartus netras pe care il baga in foc sau o grenada careia, din nestiinta, in scoate siguranta sau cand un agricultor, cu sapa, sau chiar cu plugul tractorului loveste un alt obuz aflat la mica adancime in sol. Gasim anual cantitati impresionante de munitie neexplodata, de tot felul. Ea ajunge, fara exceptie, la autoritati fiind astfel prevenite multe potentiale nenorociri. In zonele de “militaria” am gasit eroi romani cazuti in lupta in Primul Razboi Mondial si nerecuperati de camarazi (probabil ingropati de explozii). Am anuntat autoritatile iar urmasii lor vor afla unde le-au cazut, cu demnitate, strabunii iar cei cazuti si-au primit slujba crestineasca, intru vesnica odihna, si onorurile militare cuvenite. Pe plan arheologic am imbogatit patrimoniul national in moduri si in volume cu care arheologia atestata nu a facut-o in ultimele cateva zeci de ani. Mai mult, am descoperit noi si noi asezari din vechime si le-am pus la dispozitia arheologilor care nu aveau nici macar banuiala ca, in acele locatii, ar fi existat asezari. Ce este daunator in toate acestea? Dimpotriva, detectoristii sunt o specie folositoare si necesara iar cei care, voit sau ignorant, confunda ansamblul mare al padurii cu prea mica sleahta a uscaturilor, fac asta in mod nedrept si nemeritat. Suntem oameni normali, ca si voi, tratati-ne ca atare.
Este demn de mentionat faptul ca, in ultimii ani, s-au inregistrat, timid, pe alocuri, si semne de deschidere si normalitate. Au fost cateva cazuri in care arheologi si muzee au colaborat legal, constructiv si responsabil cu detectoristii. S-au facut instruiri in vederea cunoasterii modului de prevenire a deteriorarilor de context sau de artefacte, a modului de preluare si comunicare a informatiilor despre vestigii si noi asezari umane descoperite, au fost cooptati, in mod legal, detectoristi in cadrul unor proiecte de cercetare arheologica si au fost organizate expozitii care au avut ca tema descoperiri arheologice notabile facute cu ajutorul detectoarelor de metale. Pana la urma, cercetarea arheologica atestata are nevoie de avantajul tehnologiei moderne, inclusiv de detectia de metale. Este in folosul tuturor sa existe deschidere, colaborare, comunicare, o relatie corecta si nu ceea ce se vehiculeaza astazi in mod preponderent.
Ei bine, acesta este viitorul si asta ar trebui sa fie preocuparea arheologilor, inclusiv a d-lui Prof. Dr. Ioan Piso.
Nu este normal si nici necesar ca unele voci, destul de importante, sa ceara, doar la noi, interzicerea unor drepturi firesti, care nu sunt interzise nicaieri in UE si care, deja, in Romania, sunt, mai mult decat semnificativ, reduse si “chinuite” comparativ cu deschiderea si libertatea fireasca fata de care sunt ele sunt ele raportate si asimilate in cadrul civilizatiei Europene. Nu asa va fi contracarat braconajul arheologic pentru ca acela este practicat nu de catre detectoristi ci de catre un cu totul alt grup social care, dealtfel, este unul foarte restrans.
Improprii si enorme metafore, de genul “Hoarde de detectoristi”, “detectoare rad in soare” si “infractori cu detector”, nu descriu comunitatea romaneasca a detectiei de metale si nici nu au vreo legatura cu ea. Acestea sunt, cel mult, subiecte care “vand” bine in zona de scandal a mass-media. Nu solicitam scuze pentru aceste ineptii intrucat orgoliul celor care arunca astfel de formulari, bombastice si sforaitoare, este unul exagerat de mare iar asta exclude restitutia voluntar consimtita dar, macar, solicitam, pentru viitor, echilibru, decenta, ponderenta si aplicarea vechiului indemn de a gandi de doua ori inainte de a grai o data.
Ceea ce nimeni nu pare sa observe sau sa mentioneze este faptul ca, in ultimele doua secole, agricultura sistematica pur si simplu a ras de pe fata pamantului sau a imprastiat, in cele patru zari, o importanta parte a patrimoniului arheologic national. Plugul, chezasul traditional al granelor si al hranei poporului, a redus la absurd cea mai mare parte din vechile asezari, vestigii, tezaure si nu numai. De aceea, activitatea detectoristilor prezinta un real potential pentru a se mai recupera macar cate ceva din toate acelea. Un mileniu de detectie de metale nu poate acoperi sau repara cateva zeci de ani de colectivizare fortata si agricultura socialista, cu atat mai putin agricultura actuala, mult mai eficienta si mult mai adanca. Insa, totusi, putem recupera, prin ceea ce facem noi, o mica parte din tezaurele si artefactele Romaniei cazute prada plugului. Agricultura este, pur si simplu, mai mult decat necesara si, in aceasta stare de fapte, nu mai conteaza cat de mare este prapadul pe care il produce ea patrimoniului arheologic national. Dar inca putem recupera si reduce foarte mult din pierdere cu ajutorul detectoarelor de metale. Contati pe noi!
Va sugeram sa verificati cati dintre tumulii inregistrati in Repertoriul Arheologic National mai exista astazi. Veti observa ca o mare parte dintre ei nu mai exista: an dupa an au fost arati cu plugul pana ce au fost complet nivelati.
Ne simtim cel putin nedreptatiti atunci cand vedem ca un grup de arheologi si politisti cu atributii in zona de patrimoniu national se intrunesc, ca intr-un sumbru scenariu balzacian sau dickensian, si emit un bizar memorandum in care solicita calcarea nostra in picioare si inasprirea crunta a legii in sensul ca orice detectie sa se faca doar cu anuntarea si aprobarea prealabila a zonei din ziua respectiva, detectoristul sa lucreze doar intr-un perimetru restrans la cateva sute de metri patrati, sa posede un GPS care sa inregistreze urma pasilor sai si, daca descopera un tezaur sa nu il recupereze ci doar sa anunte si sa il pazeasca pana vin ei, olimpienii, detectia sa se faca doar in prezenta unor martori etc. Nicaieri in lume nu exista asemenea absurditati in legislatie. Este cazul sa se intample in Romania? Incotro vrem sa mergem, de fapt? Care ar fi urmarile inerente conceptarii unor astfel de ineptii intr-un act normativ romanesc sau interzicerea detectoarelor de metale? Nu se intreaba nici unul dintre cei de mai sus… La noi, ca la nimeni.
Va rugam, pe toti, asa cum magistral zice batranul adagiu latin “audiatur et altera pars” ca, de fiecare data cand vreti sa lansati o teorie sau o acuzatie in ceea ce ne priveste sau sa luati o masura care ne priveste, sa ne intrebati si sa ne ascultati si pe noi pentru ca, asa cum am mai zis, suntem oameni normali, ca si dvs., avem o pasiune frumoasa, asa cum si dvs. le aveti pe cele ale dvs., suntem cetateni ai aceleiasi tari si platim aceleasi taxe ca si dvs., nu facem rau nimanui si dorim sa nu ni se faca rau in mod gratuit. Suntem o comunitate pasnica, responsabila si deschisa. Intrebati-ne orice: va vom raspunde cu deschidere!
Si chiar daca uneori, extrem de rar, unii, extrem de putini, care nu au ce cauta printre noi dar care mai reusesc, sporadic, sa se strecoare printre noi, ajung sa treaca in partea cealalta a legii si normalitatii, ei nu ne reprezinta, nu ne descriu si sunt imediat ostracizati de comunitatea noastra. In orice padure mai apar si uscaturi, este valabil in toate domeniile, insa uscaturile nu schimba cu nimic masa mare a copacilor sanatosi.
Va multumim tuturor pentru primirea si examinarea acestei necesar de lungi epistole si va invitam la dialog, deschidere si normalitate. Avem foarte multe de invatat unii de la ceilalti si ne putem completa reciproc in vederea imbogatirii patrimoniului cultural si arheologic national.
Iar pe dvs., dragi arheologi, va rugam si va invitam: selectati-ne, pregatiti-ne, trimiteti-ne pe teren in rol de “iscoade” ale dvs., asistati-ne si folositi-ne eficient pentru ca noi, pasionatii de detectie, cei care ne-am investit banii personali in echipamente performante cu care statul, deocamdata, nu se grabeste sa va doteze si pe dvs., putem fi colaboratori de nadejde ai dvs. V-am “adus”, deja, noi asezari umane pe care va veti bucura sa le cercetati, v-am adus tezaure din locuri unde arheologul nu are vreun motiv sa cerceteze, am venit catre dvs. cu toata deschiderea noastra. Faceti un creativ exercitiu de imaginatie si analizati probabilitatea ca noi si dvs., impreuna, sa putem realiza multe lucruri minunate pentru tarisoara asta a noastra, mica si mereu osandita sa stea pavaza la rascrucea napastelor vremurilor, lucruri pure si simple la care, daca existam dezbinati, nici macar nu putem sa nazuim. Haideti sa ne completam si nu sa ne combatem!
Acesta este crezul nostru intim pe care vi-l dam sincer, il sutinem si il semnam fara nici un fel de rezerve.
Ramanem la dispozitia dvs. pentru orice detalii si clarificari.
Cu deosebita consideratie,
Asociatia Pro Detectie,
Presedinte,
Ovidiu Popescu,
Membru,
Violeta Biciin,
Vicepresedinte,
Adrian Mircea Codoban