O cronică alcătuită din relatările presei românești (1903–1943)
Puține unități ale armatei austro-ungare au rămas atât de puternic legate de o regiune precum Regimentul de Infanterie nr. 63 din Bistrița. Timp de aproape șase decenii, regimentul a recrutat mii de tineri din nordul Transilvaniei, majoritatea proveniți din fostul District Grăniceresc Năsăudean. Pentru generații întregi, încorporarea în Regimentul 63 a reprezentat continuarea unei tradiții militare începute încă din vremea regimentelor grănicerești.
Istoria oficială a regimentului este bine cunoscută prin documentele militare austriece și maghiare. Mai puțin cunoscut este însă modul în care această unitate a fost reflectată în presa românească. De la simple știri de garnizoană până la evocări publicate după Marea Unire, ziarele au surprins viața regimentului, destinul soldaților săi și felul în care comunitățile din Bistrița și Năsăud au trăit anii Marelui Război.
Materialul de față nu își propune să rescrie istoria Regimentului 63, ci să o urmărească prin ochii contemporanilor. Fiecare episod pornește de la un articol de ziar, completat doar cu explicațiile istorice necesare pentru înțelegerea contextului.
1903 – Regimentul primește un nou proprietar onorific
În primăvara anului 1903, presa militară austro-ungară anunța că Regimentul de Infanterie nr. 63 primea un nou Inhaber – generalul de infanterie Heinrich Freiherr von Pitreich.
Pentru cititorul de astăzi, această funcție poate părea neobișnuită. În armata austro-ungară, Inhaber-ul era patronul onorific al regimentului. Unitatea îi purta numele, iar acesta devenea simbolic protectorul ei, fără a conduce efectiv regimentul în campanie.
Din acel moment, denumirea oficială a devenit:
k.u.k. Infanterieregiment Freiherr von Pitreich Nr. 63
Schimbarea nu a modificat viața de zi cu zi din garnizoana Bistriței, dar reprezenta o recunoaștere a prestigiului regimentului în cadrul armatei imperiale.
În acei ani, Regimentul 63 era deja recrutat în principal din nordul Transilvaniei, iar efectivele sale proveneau în mare parte din actualele județe Bistrița-Năsăud și Mureș.
1914 – Vara în care Europa s-a schimbat
Atentatul de la Sarajevo din 28 iunie 1914 a avut urmări rapide asupra întregii armate austro-ungare. La sfârșitul lunii iulie a fost ordonată mobilizarea generală, iar și Regimentul 63 a început pregătirile pentru plecarea pe front.
În câteva zile, rezerviști din Bistrița, Năsăud, Feldru, Maieru, Rodna, Nepos și din zeci de alte localități au sosit la cazarmă. Presa vremii descrie atmosfera acelor zile ca fiind una de mare agitație, dar și de încredere că războiul va fi scurt.
În gara Bistriței, trenurile militare au plecat spre front în aplauzele și lacrimile familiilor.
Puțini dintre cei prezenți bănuiau că despărțirea urma să dureze mai bine de patru ani.
Inițial destinată frontului balcanic, Armata a 2-a austro-ungară a fost redirecționată spre Galiția, unde ofensiva rusă obliga comandamentul să își concentreze rapid forțele.
1914 – Primele pierderi. Povestea stegarului Gregoriu Boca
Primele vești despre luptele Regimentului 63 au ajuns relativ repede și în Transilvania. Ziarele au început să publice liste cu răniți și căzuți, iar printre numele care aveau să fie amintite ani la rând s-a aflat cel al stegarului Gregoriu Boca.
Un articol comemorativ publicat după război reda mărturia camarazilor săi:
„Nici mort nu mi-l vor lua din mână!”
Acestea ar fi fost ultimele cuvinte rostite de Gregoriu Boca în timp ce încerca să protejeze drapelul regimentului.
Relatarea, păstrată în memoria veteranilor și republicată în presa interbelică, avea să transforme episodul într-unul dintre cele mai cunoscute din istoria Regimentului 63.
Sfârșitul lui august 1914 – Regimentul 63 intră în focul războiului
La numai câteva săptămâni de la mobilizare, Regimentul de Infanterie nr. 63 avea să participe la primele sale lupte. După schimbarea planurilor strategice ale comandamentului austro-ungar, Divizia 35, din care făcea parte regimentul bistrițean, a fost transportată în Galiția pentru a opri ofensiva armatei ruse.
Primele confruntări au avut loc între 26 și 30 august 1914, în zona localităților Złoczów și Gnila Lipa, iar apoi în apropierea orașului Lemberg (astăzi Liov, Ucraina).
Pentru cei mai mulți soldați ai Regimentului 63, acelea au fost primele zile petrecute într-un război adevărat.
Istoricul oficial al regimentului consemnează că unitatea a luptat în cadrul Brigăzii 70 Infanterie, sub comanda generalului Wenzel Bauriedl, fiind încadrată în Divizia 35 Infanterie a feldmareșalului-locotenent Viktor Njegovan.
Primele lupte au fost deosebit de grele, iar regimentul a înregistrat încă din primele zile pierderi importante.
În presa românească, informațiile au ajuns fragmentar. Cenzura militară nu permitea publicarea detaliilor privind desfășurarea operațiunilor, însă numărul tot mai mare al răniților și morților vorbea de la sine despre violența confruntărilor.
Septembrie 1914 – Primele liste cu răniți și dispăruți
Pe măsură ce luptele continuau în Galiția, ziarele din Transilvania au început să publice primele liste oficiale cu răniți, dispăruți și căzuți pe front.
Pentru locuitorii Bistriței și ai districtului Năsăud, aceste rubrici deveniseră cea mai urmărită parte a ziarelor.
Fiecare ediție putea aduce vestea pe care nici o familie nu dorea să o citească.
Numele soldaților apăreau grupate pe regimente, iar Regimentul 63 figura aproape în fiecare listă publicată de autoritățile militare.
Pentru prima dată, războiul înceta să mai fie un eveniment îndepărtat și devenea o dramă personală pentru sute de familii.
Istoricul regimentului confirmă că pierderile din primele săptămâni ale campaniei au fost foarte ridicate, fiind necesară completarea efectivelor cu batalioane de marș sosite din garnizoanele de recrutare.
1914 – Povestea stegarului Gregoriu Boca
Între numeroasele nume apărute în presa vremii, unul avea să rămână în memoria Regimentului 63 mai mult decât oricare altul.
Era numele stegarului Gregoriu Boca.
Ani mai târziu, presa românească avea să reconstituie ultimele sale clipe pe baza mărturiilor camarazilor de arme.
Potrivit acestor relatări, Boca fusese grav rănit în timpul luptelor din Galiția, însă continua să țină strâns drapelul regimentului.
Camarazii au încercat să îl ajute și să recupereze steagul.
Acesta ar fi răspuns:
„Nici mort nu mi-l vor lua din mână!”
Abia după ce și-a pierdut cunoștința, drapelul a putut fi salvat.
Relatarea apare în mai multe publicații interbelice și avea să transforme numele lui Gregoriu Boca într-un simbol al Regimentului 63.
Dincolo de valoarea ei comemorativă, mărturia ilustrează importanța pe care armatele europene o acordau drapelului de luptă. Pentru un regiment, pierderea acestuia era considerată o dezonoare, iar apărarea lui reprezenta una dintre cele mai importante îndatoriri ale purtătorului de steag.
Toamna anului 1914 – Retragerea prin Galiția
Înfrângerea armatei austro-ungare în Galiția a obligat Divizia 35 să se retragă spre Munții Carpați.
Regimentul 63 a participat la luptele de pe râul Wereszyca, apoi în zona Chyrów și la sud de fortăreața Przemyśl.
Marșurile aproape neîntrerupte, lipsa echipamentului de iarnă și pierderile provocate de lupte au redus considerabil efectivele regimentului.
În luna noiembrie 1914, unitatea a fost transferată în Silezia prusacă, unde a participat la operațiunile din zona Częstochowa și Łódź.
Pentru soldații proveniți din Bistrița și Năsăud, primul an de război se încheia după sute de kilometri parcurși pe jos și după aproape patru luni de lupte continue.
Istoria oficială consemnează că regimentul a încheiat anul 1914 în sectorul Tomaszów, unde frontul avea să se stabilizeze odată cu venirea iernii.
Carte poștală din 1916 a lui Vasile Maiorian din Nepos, soldat român din armata austro-ungară, pe frontul din Italia, în timpul Primului Război Mondial
1915 – Un nou an de război
Iarna dintre anii 1914 și 1915 a găsit Regimentul 63 în tranșeele de pe frontul de est. După luptele grele din Galiția și retragerea din toamna precedentă, frontul s-a stabilizat pentru câteva luni. Ziarele vorbeau tot mai puțin despre ofensivă și tot mai mult despre rezistența armatei în condițiile unei ierni aspre.
Din relatările vremii reiese că soldații sufereau nu doar din cauza focului inamic, ci și a frigului, foametei și bolilor. În multe cazuri, pierderile provocate de ger rivalizau cu cele din timpul luptelor.
Pentru familiile din Bistrița și Năsăud, începutul anului 1915 a însemnat continuarea unei lungi perioade de incertitudine. Veștile de pe front ajungeau rar, iar corespondența era puternic controlată de cenzura militară.
Istoricul regimentului arată că, în această perioadă, unitatea făcea parte din gruparea comandată de generalul Hermann Kövess și ocupa poziții defensive pe frontul rusesc.
Mai 1915 – Ofensiva de la Gorlice-Tarnów
În primăvara anului 1915, armatele austro-ungare și germane au declanșat una dintre cele mai importante ofensive ale războiului pe frontul de est.
La începutul lunii mai, Regimentul 63 a primit întăriri și a fost reorganizat, ajungând la cinci batalioane operative. Curând avea să intre din nou în luptă.
După străpungerea frontului rusesc la Gorlice-Tarnów, Divizia 35 a fost implicată în ofensiva spre est. Regimentul 63 a participat la luptele de la Opatów, desfășurate între 15 și 22 mai, iar câteva săptămâni mai târziu a luptat la Sienno, unde ofensiva austro-germană a continuat să împingă armata rusă spre răsărit.
În presa vremii aceste succese erau prezentate drept dovezi ale revenirii armatei imperiale după înfrângerile din anul precedent. Comunicatele oficiale vorbeau despre înaintarea continuă și despre capturarea unor importante poziții rusești.
În spatele acestor comunicate se ascundeau însă marșuri epuizante și noi pierderi pentru regimentele aflate în prima linie.
August 1915 – Spre Brest-Litovsk
După cucerirea fortăreței Ivangorod, Regimentul 63 și-a continuat înaintarea prin Polonia.
În august 1915, trupele austro-ungare au ocupat Brest-Litovsk, unul dintre cele mai importante puncte fortificate ale Imperiului Rus. Regimentul 63 a participat la această campanie, continuând apoi ofensiva către râul Jasiolda și zona Baronowicze.
În ziare, aceste operațiuni erau prezentate aproape zilnic prin comunicate succinte ale Marelui Cartier General. Pentru cititorii din Transilvania, numele localităților erau aproape imposibil de identificat pe hartă, însă ele deveneau repere ale unui război care părea să nu se mai termine.
Istoria regimentului arată că, după lunile de ofensivă, frontul s-a stabilizat din nou în apropierea Baronowicze, unde unitatea avea să petreacă iarna 1915–1916.
1916 – Un război de uzură
Anul 1916 nu a adus marile deplasări din campania precedentă.
Regimentul 63 a rămas în sectorul Baronowicze, unde războiul s-a transformat într-o succesiune de atacuri locale, bombardamente și lucrări de fortificare.
În iunie 1916, ofensiva generalului rus Aleksei Brusilov a provocat pierderi foarte mari armatei austro-ungare în sudul frontului. Deși luptele cele mai grele s-au desfășurat la sute de kilometri depărtare, Divizia 35 și-a menținut pozițiile, împiedicând extinderea succesului rusesc în sectorul său.
Presa românească reproducea comunicatele oficiale, dar informațiile despre Regimentul 63 deveneau tot mai rare. După aproape doi ani de război, atenția publicului era atrasă mai ales de listele cu decorații și de numele militarilor distinși pentru fapte de arme.
Pentru cei rămași acasă, simplul fapt că numele unei rude nu apărea pe listele morților sau răniților era adesea cea mai bună veste.
1917 – Din Galiția pe frontul italian
În primăvara anului 1917, după aproape trei ani petrecuți pe frontul de est, Regimentul 63 a primit ordinul de a se deplasa în Italia.
Pentru soldații regimentului era o schimbare radicală. Câmpiile Poloniei și mlaștinile Belarusului erau înlocuite de relieful stâncos al frontului de pe Isonzo.
În vara aceluiași an, regimentul a participat la cea de-a zecea și a unsprezecea bătălie de pe Isonzo, fiind încadrat în Corpul XXIII austro-ungar.
Istoricul regimentului amintește că, în aceste lupte, s-a remarcat și tânărul ofițer Friedrich Franek, viitor general al armatei germane, decorat ulterior pentru apărarea poziției de pe Cota 146.
În ziarele din Transilvania, mutarea regimentului pe frontul italian a trecut aproape neobservată. Pentru familiile soldaților, singurul lucru important era că războiul continua.
1918 – Ultimul an al Regimentului 63
După aproape patru ani de război, Regimentul de Infanterie nr. 63 nu mai semăna cu unitatea care plecase din Bistrița în vara anului 1914.
Pierderile suferite pe fronturile din Galiția, Polonia și Italia schimbaseră complet componența regimentului. Mulți dintre veteranii primelor campanii nu mai erau în viață, iar locul lor fusese luat de noi contingente chemate sub arme.
În vara anului 1918, regimentul a participat la luptele de pe râul Piave, una dintre ultimele mari încercări ale armatei austro-ungare de a schimba cursul războiului.
Istoricul regimentului consemnează că Divizia 35 a fost ținută inițial în rezervă, fiind angajată ulterior în luptele desfășurate între 15 și 25 iunie 1918.
Ofensiva a eșuat.
Pentru Austro-Ungaria, războiul intrase în ultima sa fază.
Toamna anului 1918 – Un imperiu în destrămare
În lunile septembrie și octombrie 1918, știrile din ziare nu mai vorbeau despre victorii.
Comunicatele oficiale deveneau din ce în ce mai scurte, în timp ce informațiile despre tulburările interne din imperiu ocupau tot mai mult spațiu.
În spatele frontului, aprovizionarea armatei devenise tot mai dificilă.
Hrana era insuficientă.
Uniformele nu mai puteau fi înlocuite.
Moralul soldaților scădea de la o zi la alta.
Pentru Regimentul 63, ca și pentru întreaga armată austro-ungară, devenea evident că războiul nu mai putea fi câștigat.
În același timp, popoarele din imperiu începeau să își organizeze propriile consilii naționale și să își pregătească viitorul politic.
Presa românească urmărea cu atenție aceste evoluții, publicând aproape zilnic informații despre mișcarea națională românească din Transilvania.
„Vrem să mergem acasă”
Printre cele mai interesante mărturii publicate după război se numără cea a medicului Regimentului 63.
Acesta descrie atmosfera din ultimele zile de existență ale unității.
Potrivit relatării sale, soldații români s-au prezentat în fața ofițerilor și au cerut să fie conduși spre casă, într-o Transilvanie aflată în plină schimbare politică.
În articol este redată o frază care surprinde foarte bine starea de spirit din acele zile:
„Nu ne mai trebuie conducere străină. Luați comanda și duceți-ne acasă.”
Dincolo de încărcătura simbolică a cuvintelor, mărturia ilustrează sfârșitul unei armate care își pierduse coeziunea odată cu destrămarea statului pe care îl servise.
Pentru soldații Regimentului 63, prioritatea nu mai era continuarea războiului, ci întoarcerea în localitățile din care plecaseră cu patru ani înainte.
Sursa: memoriile medicului Regimentului 63, publicate în presa interbelică.
Noiembrie 1918 – Drumul spre casă
Sfârșitul războiului nu a însemnat și sfârșitul dificultăților.
Întoarcerea soldaților s-a făcut în condiții dificile, pe căi ferate supraaglomerate sau pe jos, în grupuri mici, pe măsură ce fostele structuri ale armatei imperiale se destrămau.
În multe localități transilvănene, veteranii Regimentului 63 au fost întâmpinați de familii după ani întregi de despărțire.
Pentru cei care se întorceau, războiul se încheiase.
Pentru familiile celor căzuți, însă, începea perioada cea mai grea: aceea a doliului și a încercării de a-și reconstrui viața.
În paginile ziarelor apar tot mai des liste ale celor dispăruți, comemorări și anunțuri dedicate militarilor care nu s-au mai întors de pe front.
După război – Regimentul rămâne în memoria comunității
Odată cu dispariția armatei austro-ungare, Regimentul 63 și-a încetat existența.
Documentele militare se opresc aici.
Povestea regimentului continuă însă în paginile ziarelor.
În anii ’20 și ’30 apar primele evocări ale foștilor combatanți.
Sunt publicate amintiri despre campaniile din Galiția, despre luptele de pe Isonzo și despre camarazii rămași pe câmpurile de luptă.
Unele articole urmăresc destine individuale.
Altele încearcă să reconstituie istoria întregului regiment.
Treptat, Regimentul 63 încetează să mai fie doar o fostă unitate militară și devine parte a memoriei istorice a ținutului Năsăudului și Bistriței.
1942 – Veteranii își spun povestea
La aproape un sfert de secol de la sfârșitul războiului, revista „România Militară” publică o amplă serie de articole dedicate foștilor militari români care au servit în armata austro-ungară.
Între acestea se regăsesc și evocări privind Regimentul 63.
Autorii nu urmăresc descrierea operațiunilor militare, ci recuperarea memoriei oamenilor.
Reapar numele lui Gregoriu Boca, al profesorului Horațiu Deac și al altor foști ofițeri și soldați.
Pentru prima dată, experiențele lor sunt prezentate într-o perspectivă românească, fără a ignora faptul că aceștia luptaseră în armata imperială.
1943 – O istorie care nu trebuia uitată
În anul următor, și ziarul „Universul” publică materiale dedicate Regimentului 63.
Articolele încearcă să păstreze vie memoria unei generații care trecuse prin Marele Război.
Din perspectiva jurnalistului de atunci, Regimentul 63 nu era doar o unitate militară.
Era expresia unei comunități.
În rândurile sale serviseră țărani, profesori, preoți, meseriași și funcționari din nordul Transilvaniei.
În loc de încheiere
Istoria Regimentului de Infanterie nr. 63 poate fi urmărită în arhivele militare, în ordine de luptă și în rapoarte oficiale. Dar o altă perspectivă, la fel de valoroasă, se găsește în paginile ziarelor vremii.
Acolo apar nu doar date și cifre, ci și chipurile oamenilor. Acolo regăsim emoția despărțirilor din vara anului 1914, veștile despre primele pierderi, comemorările celor căzuți și amintirile veteranilor care au supraviețuit.
Privite împreună, aceste articole alcătuiesc o adevărată cronică a Regimentului 63. Nu o istorie exhaustivă, ci una trăită și povestită de contemporani. Tocmai de aceea, ele reprezintă o sursă prețioasă pentru înțelegerea locului pe care acest regiment l-a ocupat în memoria comunităților din Bistrița și Năsăud.
Despre Regimentul de Infanterie nr. 63 „Freiherr von Pitreich”
Regimentul 63 Infanterie a fost înființat în februarie 1860 la Innsbruck, prin transferul unor batalioane complete din două regimente de infanterie deja existente:
- Batalionul III al Regimentului de Infanterie nr. 41;
- Batalioanele II și III ale Regimentului de Infanterie nr. 62.
Regimentul era recrutat din regiunea Transilvania, aflată atunci în sudul Regatului Ungariei și care astăzi face parte din România. În anul 1914, aproximativ 73% dintre militarii regimentului erau români de origine etnică, restul fiind alcătuit din diferite naționalități, inclusiv germani transilvăneni (sași).
Colonelul onorific („Inhaber”) al regimentului era generalul de infanterie Heinrich Freiherr von Pitreich. Numit în această funcție în martie 1903, acesta a rămas patronul regimentului până la desființarea sa.
Izbucnirea Primului Război Mondial
La începutul războiului, trei dintre cele patru batalioane ale Regimentului 63 (II, III și IV), aflate sub comanda colonelului Johann Hefner, făceau parte din Brigada 70 Infanterie, comandată de generalul-maior Wenzel Bauriedl, din cadrul Diviziei 35 Infanterie a feldmareșal-locotenentului Viktor Njegovan.
Divizia aparținea Corpului XII de Armată, comandat de generalul de infanterie Hermann Kövess și a fost repartizată inițial pe frontul balcanic, în Armata a 2-a condusă de generalul de cavalerie Eduard Böhm-Ermolli.
Batalionul I, detașat și comandat de maiorul Thomas Filipesko, a fost repartizat Brigăzii 1 Munte, comandată de generalul-maior Guido Novak von Arienti, aflată direct sub comanda Corpului XVI al feldzeugmeisterului Wenzel Wurm, în cadrul Armatei a 6-a conduse de feldzeugmeisterul Oskar Potiorek, destinată operațiunilor împotriva Serbiei.
Campania din Galiția (1914)
După transferarea Armatei a 2-a pe frontul de nord, regimentul a intrat pentru prima dată în luptă în timpul confruntărilor de la Złoczów (Galiția), între 26 și 28 august 1914, urmate imediat de bătăliile de pe râul Gnila Lipa, din 29-30 august.
Ordinea de bătaie a Diviziei 35 era:
- Divizia 35 Infanterie (Cluj/Klausenburg) – FML Viktor Njegovan
- Brigada 69 Infanterie – GM Franz Hauninger:
- Regimentul 50 (3 batalioane)
- Regimentul 51 (3 batalioane)
- Brigada 70 Infanterie – GM Wenzel Bauriedl:
- Regimentul 62 (3 batalioane)
- Regimentul 63 (3 batalioane)
- Cavaleria divizionară:
- Escadroanele 5 și 6 ale Regimentului de Husari nr. 2
- Brigada 35 Artilerie:
- Regimentul 35 Artilerie de Camp
- Divizionul II al Regimentului 12 Obuziere de Camp.
- Brigada 69 Infanterie – GM Franz Hauninger:
Luptele din toamna anului 1914
În zilele de 8 și 9 septembrie, Divizia 35 a participat la atacul peste râul Wereszyca și la luptele din apropierea orașului Lemberg (astăzi Liov/Lviv), până la 11 septembrie.
La începutul lunii octombrie, întreaga Armată a 2-a s-a retras prin Munții Carpați. Divizia a luptat apoi la Chyrów și la sud de Przemyśl, la mijlocul lunii octombrie, iar spre sfârșitul lunii în zona Stary Sambor.
La 6 noiembrie, mare parte din Armata a 2-a a fost transferată în Silezia prusacă. Între 16 și 28 noiembrie, Divizia 35 a participat la luptele de la Częstochowa, apoi la confruntările de la sud de Łódź, până la 16 decembrie.
După victoria de la Limanowa–Łapanów, divizia a urmărit trupele ruse aflate în retragere la nord de râul Vistula (15–18 decembrie), iar până la sfârșitul anului a luptat în jurul orașului Tomaszów.
Campania din 1915
Iarna 1914–1915 a fost petrecută în războiul de poziții. Divizia 35, încadrată în Grupul de Armate Kövess și atașată Armatei germane Woyrsch, ocupa poziții defensive.
La 1 mai 1915 regimentul avea cinci batalioane: batalioanele II, III și IV, la care se adăugau două batalioane de marș.
După străpungerea frontului de la Gorlice–Tarnów, Divizia 35 a participat:
- la bătălia de la Opatów (15–22 mai);
- la străpungerea de la Sienno (16–18 iulie).
Ulterior divizia a înaintat spre Ivangorod și a traversat Vistula la Ryczywół.
Fortăreața rusă Ivangorod a fost cucerită la 4 august 1915, după un scurt asediu. Au urmat înaintarea spre Łuków–Siedlce și Misie–Hadynów.
La 26 august a fost cucerită Brest-Litovsk, apoi au urmat luptele de pe râurile Jasiolda și Szczara (8–27 septembrie), iar la sfârșitul lunii octombrie regimentul a participat la luptele de la Baranovici.
Iarna și primăvara următoare au fost petrecute în poziții defensive în jurul Baranovici.
Anul 1916
În timp ce armatele austro-ungare din sud au suferit pierderi grele în timpul ofensivei Brusilov, Armata Woyrsch și Corpul XII au reușit să-și mențină pozițiile în jurul Baranovici.
După stabilizarea frontului, Divizia 35 a rămas până în primăvara anului 1917 în lupte de mică amploare pe râurile Szczara și Berezina.
Frontul italian (1917)
În mai 1917, Divizia 35 a fost transferată pe frontul de la Isonzo.
A participat la:
- a 10-a bătălie de pe Isonzo;
- a 11-a bătălie de pe Isonzo,
fiind subordonată Corpului XXIII al feldmareșal-locotenentului Maximilian von Csicseric.
În această perioadă, viitorul general german Friedrich Franek, comandant al Companiei 17 din Regimentul 63, s-a remarcat în apărarea Cotei 146, lângă Flondar, fapt pentru care, după război, a primit prestigiosul Ordin Militar Maria Terezia.
Ofensiva de la Caporetto
În timpul celei de-a 12-a bătălii de pe Isonzo (ofensiva de la Caporetto), din octombrie 1917, Divizia 35 a făcut parte din Armata a 2-a Isonzo.
Divizia a participat la înaintarea victorioasă până la râul Tagliamento și apoi la urmărirea trupelor italiene până la râul Piave, unde a luptat în zona localității Vidor.
La reorganizarea armatei austro-ungare din 1918, două batalioane ale Regimentului 63 (Batalionul I și Batalionul VII) au fost folosite ca nucleu pentru noul Regiment de Infanterie nr. 103.
Regimentul 63 a rămas organizat după noua structură standard, cu trei batalioane.
Ultimul an de război
În timpul bătăliei de pe Piave (iunie 1918), Divizia 35 se afla în rezerva Armatei Isonzo.
A participat la luptele dintre 15 și 25 iunie, după care a fost trimisă pe Frontul de Vest, în cadrul Armatei germane „Abteilung C”.
Subordonată Corpului XVIII și comandată în continuare de feldmareșal-locotenentul von Podhoránszky, divizia a participat la bătălia de la Saint-Mihiel (12–13 septembrie 1918), revenind în Austro-Ungaria în luna noiembrie.
Batalionul I detașat
Batalionul I a luptat pe tot parcursul războiului pe frontul sudic:
- în Serbia și Muntenegru;
- apoi timp de trei ani pe frontul Isonzo și în Tirolul de Sud.
A participat la:
- luptele din jurul orașului Goražde (august 1914);
- ofensiva în Muntenegru;
- luptele de pe Drina (6 septembrie – 4 octombrie 1914);
- apărarea capului de pod de la Zvornik;
- bătălia de la Kolubara;
- luptele de pe râul Ljig (16–28 noiembrie 1914).
În mai 1915 a fost transferat pe frontul Isonzo în cadrul Diviziei 18 Infanterie și a apărat importanta Cotă 383, pe malul estic al râului Isonzo, în fața localității Plava.
A participat la toate primele bătălii de pe Isonzo, apoi la luptele din Val Sugana (aprilie 1916) și la ofensiva din Tirolul de Sud, în zonele Folgaria și Lavarone (15–26 mai 1916).
În octombrie 1916 a fost subordonat Grupului Vidossich din Corpul III al Armatei a 11-a, iar ulterior Brigăzii 22 Landsturm de Munte.
Transferat din nou pe Isonzo pentru cea de-a 11-a bătălie, batalionul s-a reunit temporar cu Regimentul 63, înainte de a fi trecut definitiv în Regimentul 103.
Comandanții Regimentului 63 (1914–1918)
- Colonel Johann Hefner – aprilie 1912 – septembrie 1914
- Locotenent-colonel Heinrich Netsch (interimar) – septembrie–noiembrie 1914
- Colonel Wilhelm Teutsch (interimar) – noiembrie 1914
- Colonel Johann Hefner – noiembrie 1914 – mai 1915
- Colonel Richard Skoday – mai 1915 – iunie 1917
- Locotenent-colonel Friedrich Buckeisen – iunie–septembrie 1917
- Locotenent-colonel Heinrich Tordek Edler von Brestovica – septembrie 1917 – noiembrie 1918
Observație istorică: Pentru cercetările privind militarii români din Armata Austro-Ungară, acest regiment este deosebit de important, deoarece aproape trei sferturi dintre efectivele sale în 1914 erau români din Transilvania, fiind unul dintre cele mai reprezentative regimente cu recrutare românească din armata imperială și regală austro-ungară.
Surse:
Albina
Adevărul
Curentul
Gazeta Transilvaniei
Patria
România Militară
Universul
Anale De Istorie
Tribuna
Tribuna Arad
Vatra – 1985
Ziua Bucaresti
Unirea Blaj
Foaia Poporului
- https://63kuk.weebly.com/ – fotografii
- https://vararea.wordpress.com/ -fotografii
