Colonelul Urban și frânturi din revoluția de la 1848

Colonelul Urban și frânturi din revoluția de la 1848

Colonelul Urban și frânturi din revoluția de la 1848

Karl Freiherr von Urban -(n. 31 august 1802, Cracovia, Polonia – d. 1 ianuarie 1877, Brno, Republica Cehă), feldmareşal-locotenent austriac care a participat la Revoluţia din 1848 din Transilvania.
După absolvirea Şcolii de Cadeţi s-a înrolat în armata austriacă. La 4 septembrie 1848 a preluat comanda Regimentului II nr. 17 grăniceri români de la Năsăud, având gradul de colonel. A fost primul ofiţer austriac din Transilvania care s-a opus trecerii în rândul armatei revoluţionare maghiare şi care a refuzat să depună noul jurământ pe Constituţia ungară. A desfăşurat importante acţiuni de luptă în Transilvania împotriva armatei maghiare. Pentru faptele de arme deosebite din timpul revoluţiei paşoptiste din Transilvania a fost avansat în anul 1850 la gradul de general-maior, iar în anul 1851 a fost nobilitat cu rangul de Freiherr. În anul 1857 a fost avansat general-locotenent. În anul 1859 a participat la campania din Italia. S-a pensionat la începutul anilor 1860.
S-a sinucis la Brno în anul 1877.

Józef Zachariasz Bem – (n. 14 martie 1795, Tarnów – d. 10 decembrie 1850, Aleppo, astăzi Halab, Siria) a fost un general polonez, comandantul armatei revoluționare maghiare în timpul Revoluției de la 1848. La 14 octombrie 1848 a preluat la Viena conducerea revoluției antihabsburgice. Pe 25 octombrie, în ziua capitulării rebelilor, a fugit în Ungaria. Guvernul revoluționar al lui Lajos Kossuth i-a încredințat imediat comanda trupelor revoluționare maghiare din Transilvania. Acolo a organizat o armată de 10.000 de secui, cu care a reușit să înfrângă în bătălia de la Dej, pe 19 decembrie 1848, trupele feldmareșalului austriac Anton von Puchner. În ciuda înfrângerii sale pe 4 februarie 1849 la Vízakna (azi Ocna Sibiului), generalul Bem a reușit să cucerească Sibiul și Brașovul, silind trupele austriece să se retragă în Valahia.
După ce Casa de Habsburg a chemat în ajutor trupele țariste, generalul Bem a fost înfrânt pe 31 iulie 1849 în bătălia de la Albești, lângă Sighișoara. Chemat de Lajos Kossuth să se retragă în Ungaria, a luat parte, pe 9 august 1849, la bătălia de la sud de Timișoara, unde trupele revoluționare maghiare au fost înfrânte de aliații austrieci și ruși. Pe 13 august 1849 armata revoluționară a capitulat la Șiria. Comandanții trupelor revoluționare, cu excepția lui Bem, au fost judecați și executați pentru înaltă trădare. (Vezi Cei 13 de la Arad). Józef Bem a fugit în Imperiul Otoman, unde s-a convertit la islam și a devenit înalt funcționar sub numele de Amurat Pașa.

Fragmente ale revoluției și implicarea Bistriței și satele din jur:

“De-aceea, colonelul Urban nu pregetă mult și la 16.
Octomvrie 1848 își îndrumă întreaga forță armată de care dispunea
‒ două batalioane cu un efectiv de 960 soldați și gradați din
regimentul II grănițeri, trei companii de vânători din regimentul I
cordonieri din Bucovina, un excadron cavalerie Max. Chevauxlegers și două tunuri ușoare ‒ spre Reghin. Trecând prin comuna
săsească Jaad, din sus de Bistrița, avu prilejul să elibereze din
captivitatea Sașilor pe Vasile Moldovan, prefectul legiunei a III-a
murășene, care căutase împreună cu cetele sale să se unească
grabnic cu armata regulată. În felul acesta, gloatele ce însoțeau
trupa colonelului Urban se întăriră considerabil, îndreptățind cele
mai bune nădejdi, că vor susține cu mare însuflețire acțiunea
armatei regulate. Ce-i drept, disciplina acestor gloate lăsa încă mult
de dorit; echipamentul le lipsea aproape cu desăvârșire și
armamentul era neutilizabil; totuși, pitorescul furcilor, securilor și
coaselor legate în formă de lănci împrumuta gloatelor de Români
un aspect răsboinic dintre cele mai autentice…”

Moneda găsită lângă Bistrița

“O companie din garda civilă primi însărcinarea să ocupe
colina ce domină drumul spre Bistrița, pentru a prinde și reorganiza
grupele fugare de ostași. Celelalte companii ‒ amestecate cu trupa
regulată ‒ ieșiră în trei direcții ‒ spre Breaza, Voivodeni și Petelea ‒
cu porunca să aprindă dealungul dealurilor mai multe focuri de
lagăr, ca în chipul acesta, dușmanul să creadă că are în față forțe
armate considerabile…”

“Exaltarea trupelor maghiare nu cunoaște nici popas, nici odihnă. Bem este în mijlocul lor; animă, împintenă, agită, zbiciue trupurile sleite de
oboseală, înaintând zi și noapte, așa că în ajunul Crăciunului s’a
realizat imposibilul. Clujul, capitala Ardealului, este din nou în
mâna rebelilor. Arierre-garda colonelului Urban, căutându-și
încartiruirea în Cluj, are imensa surpriză de-a întâlni acolo trupele
rebele. Totul este pierdut. Pe generalul Wardener îl lovește în
sensul literal al cuvântului damblaua de supărare, iar Urban se
retrage cu rămășițele trupelor val-vârtej peste Bistrița și Năsăud,
spre Bucovina, urmărit pretutindeni în de-aproape de Bem.
Vertiginoasa schimbare a situației militare se datora în primul
rând inițiativei decise și voinței indestructibile a generalului Bem
de-a smulge izbânda de partea sa. Era unicul mijloc de-a convinge
trupele sale de inexorabilul imperativ al unei discipline de fier. Bem
dovedea, prin curaj personal, modul cum trebue să lupte un soldat.
Dormea alături de trupă în adăposturile cele mai mizerabile 2–3
ceasuri, ca pe urmă să studieze planurile viitoare de operațiuni,
scriind toate dispozițiunile de ordin militar cu mâna proprie. Mereu
lucid, extraordinar de rezistent la ori-ce oboseală, își alungă armata
dintr’un loc în celălalt, uluind pe adversar și doborîndu-l prin
surprindere din cele mai tari poziții. Anul nou îl găsește luptând pe
valea Bistriței la Tihuța, unde reușește să zdrobească ultima linie de
rezistență a lui Urban. Odată curățit nordul Transilvaniei, se poate
cugeta și la reorganizarea armatei sale. Locul ce-l alege în acest
scop e Târgul-Mureș.
Datorită poziției geografice, se părea că teatrul războiului
civil se va muta din nou în jurul Reghinului, orașul fiind una din
cheile strategice ale ținutului. Alarma că temutul Bem se va opri la
Reghin în drumul său dela Bistrița spre Târgu-Mureș, provocă

exodul populației; pribegie în vreme de iarnă prin munți, căci de
astă dată fuga ducea în direcție contrară, primejdia venind din apus.
Groaza se dovedi însă neîntemeiată. Prin Reghin nu trecură decât
trupe de acoperire; în schimb se abătu altă năpastă. Rechiziția de
război.
Bem ordonase recrutări generale. Batalioanele nou formate
trebuiau îmbrăcate și înarmate și oastea n’avea la dispoziție decât
bancnotele lui Kossuth, hârtie monedă fără acoperire metalică și
deci fără valoare. Reghinul era vestit pe acele vremuri pentru
industria sa de piele. De-aci roirea aproape intermitentă de
detașamente militare, pentru ridicarea întregei cantități de piele și
talpă ce se putea găsi în oraș. Ostașii, la rândul lor, aveau o metodă
originală de-a se scăpa de bancnotele Kossuth: intrau pe la vetrele
cetățenilor și cereau să li se schimbe hârtiile în monedă măruntă,
lucru ce-l satisfăceau nefericiții sub teroarea amenințărilor. În felul
acesta se slei bietul avut ce-și mântuiseră orășenii, desăvârșindu-se
dezastrul Reghinului în toate privințele…”

“La 16 Februarie 1849 se produce invazia colonelului Urban
în regiunea de nord. Înfrângerile dela Maroșeni și Bayersdorf îl
determină pe Bem să dicteze armatei sale marșuri forțate de zi și
noapte, ca să ajungă înaintea lui Urban la Bistrița.
„Bem își luă drumul de astă-dată peste Reghin – scrie
cronicarul Emrich – ocupând ospătăria orășănească, nedistrusă de
incendiu. Brigăzile sale erau adăpostite în Reghin și jur, oștenii
căutând printre ruini scut împotriva cumplitului ger de noapte. Era
una dintre acele scene, ce nu le poate oferi decât războiul – acest
teribil blestem al omenirii. Mă cuprinsese groaza, văzând miile de
vrășmași – siguri de isbândă – odihnind între dărâmăturile vetrelor
noastre arse și pustiite. Siluetele lor, apăreau și dispăreau pe
dinaintea pervazurilor căscate, straniu luminate de marile focuri de
lagăr, ca niște umbre fantastice și mers-venitul lor covârșea
văzduhul cu un bâzâit asemănător unui imens roi de albine.”
Aventura lui Urban fu repede zăgăzuită și trecătorile înspre
Bucovina distruse și durabil înfundate.
La reînapoiere, îl văzură cetățenii din Reghin pe Bem,
zăbovind o clipă în fața porții dela ospătăria orășănească. Generalul
ședea în trăsură tăcut și încruntat, purtând brațul drept în legătoare.
Ofițerii din suită forfoteau în mare agitație în jurul lui. Motivul
emoției se cunoscu numai mai târziu. În trecere prin comuna
românească Monor, cineva descărcase un glonte asupra lui Bem,
fără să-l nimerească. Destinul oamenilor mari, scapă de fatalitate…”

“„Bat Muscalii cu tunurile dinspre Bistrița,” – și răvașele
multe și dese coincideau cu bubuiturile nelămurite din depărtare.
Bănuiala intuitivă a bătrânului, că acești „Muscali” au răzbit
munții și se apropie de ținutul năpăstuit, n’avea nevoie de
confirmare. Presemnele unei substanțiale prefaceri a stărilor se
vădise de-un timp încoace, din chiar ținuta autorităților maghiare de
represiune. Cruzimile se potoliseră și condamnările capitale
încetaseră aproape cu desăvârșire. Cetățenii fruntași din Reghin –
încarcerați în Sânti(v)oana – fuseseră puși pe picior liber și acest act
de neașteptată clemență făcuse profundă impresie.”

“Corpul de armată al grupului de
Nord, sub conducerea generalului Grotenhjelm, în care se’nglobară
și trupele colonelului Urban din Bucovina, desferecă în curândă
vreme stavilele durate de Bem la trecători și fărâmiță armata
maghiară de sub conducerea colonelului Dobay, forțându-și drumul
înspre Bistriță. Vestea despre dezastrul armelor maghiare îl ajunse
pe generalul Bem la Cluj. Cedând impulsului său năvalnic, acesta
apăru fulgerător în mijlocul trupelor bătute, dispuse arestarea lui
Dobay – sub motiv că ar fi părăsit pozițiile în chip laș – și se hotărî
să înfrunte cu ori-ce preț înaintarea pe mai departe a armatei rusești.
Buletinele sale vesteau biruințe continue, numele localităților ce le
pomenea întrânsele arată însă, mai bine decât ori-ce mărturisire,
inexorabila cedare de teritor.
La 26 Iunie 1849, generalul Bem anunță plin de elan: „Am
ocupat Bistrița, fără să întâmpin rezistență. Inamicul s’a retras și
sper să-l pot urmări, isgonindu-l dincolo de granițele Transilvaniei”
– ca a doua zi, la 27 Iunie 1849, să se rezume la raportul laconic:
„Am înfrânt pe Ruși și mă aflu la Teaca.”
Procesul de desagregare a trupelor maghiare luă proporții cu
toată opintirea disperată a generalului Bem, de-a opri retragerea,
atât de fatală pentru destinele revoluției maghiare. Toate forțele
disponibile fură concentrate în jurul comunei Teaca. Șoselele ce
trec prin Reghin gemeau de trupe, artilerie și care furagere. Cu toată
această formidabilă desfășurare de puteri, cetățenii orașului Reghin
avură grabnic prilej să se convingă de șubrezenia și lipsa de elan a
armatei maghiare…”

“Apoi Domnul Urban s’a rătras până la Aldorf, din sus de
Bistrița, acolo i-au sosit ostile de mult așteptate din Galiția cu tunuri
și general-maior Wardener. De acolo au pornit cătră Dej și Gherla,
acestea amândouă le-au luat cu mână voinică. De-acolo au pornit
cătră Cluj, acesta încă s’au supus și toate au scos steagul galben și
negru, apoi au ieșit vre-o 14 mii de unguri din țara ungurească la
Strâmba, pe aceștia i-au fugărit 2 companii de ai noștri și le-au luat
2 cară de muniție, – de-acolo iară au ieșit 14 mii cu 16 tunuri, pe
aceștia i-au bătut d. Urban și i-au alergat din Dej, unde s’au fost încuibat. Apoi aflând necredința în locuitorii dela Someșfalău, i-au
ars Urban și au tăiat pe mulți așa cât câinii și porcii îi mâncă; acum
a crezut că-i pace, ci focul iară au izbucnit.

Dela Dej și Someșfalău s’au întors domnul Urban cătră
Királyhágó, acolo iară au aflat șănțuiți pe unguri, i-au duduit și deacolo, mai încolo la Feketeto, iară s’au strâns, au mers într’acolo și
i-au duduit și de-acolo cu mână bărbată, – însă iară s’au întors.

“Ungurii de-acolo din Bistrița s’au întors cătră Vasarhei
însă au dat o proclamare, ca să dea cheltuială scaunul Bistriții 104
mii de zloți argint, 40 de cară câte cu 4 cai și regementul român 96
mii de arginți, sub pierderea satelor prin foc și spân-zurarea mai
marilor satelor. Compagnia Monorului au și dat 8 mii de zloți de
argint – arginți aruncați pe ei. – Biraelor din tot regementul le-au
poruncit tabăra ungurilor, ca să asculte întru toate de ei să le fie
supuși lor.”

“În Bistrița era acum d-l Urban, iară ungurii auzind că ce
au făcut cu ei Urban, cum i-au prins și i-au trimis la Cernăuți, au
trecut Duminecă în 13/25 Februarie toată armata ungurească cu
generalul Bem prin Monor, acolo au și pușcat doi oameni. De-acolo
s’au dus la Urban și nu știu avut-au lovitura sau ba, destul că Urban
iară au reterat la Tihuța, iară Bem generariul ungurilor îndată s’au
întors numai singur cu câțiva ofițeri cătră Vasarhei și au trecut prin
Monor în 16/28 Februarie Miercuri. Acolo niște nenorociți au
pușcat după un adjutant Teleki Sándor și după Bem, pentru care
s’au mâniat și s’au dus în Batoș. De acolo au trimis o grămadă de
cătane numite vadászcsapat, au înconjurat Monoru, Gledinu și
Șieuțu (intercalat: au șăzut acolo până Duminecă în 20 Febr.) în 17
Febr. au jăfuit tot ce au avut, nu le-au lăsat nemica. Dobitoace, oi,
porci, cai, haine etc. cu un cuvânt tot, iară oamenii care unde i-au
găsit i-au pușcat, cum spun mai mult de 80 au pușcat, iară pe mulți
care i-au prins, i-au dus la Vașarhei și acolo i-au pușcat pe toți din
sus de Vașarhei în comuna Vert de cătră maghiari într’un tău…”

“Iară în 21 Februarie c. vechi Luni au venit la Maiereu ca
vreo 2400 unguri tot Vadászcsapat din Marosszék. D-zeu numai
poate spune, iar condeiu nu mai poate scrie ce am pățit eu, și prin câte am trecut de cum au venit până s’au dus. Iară mai ales luni
toată noaptea, batăr ar avut un fecior căprar cu 15 lângă el „salva
guarda”, în mai multe rânduri numai D-zeu m’au mai ținut de am
putut scăpa. Dela tata i-au deschis cureaua cu bani depe trup. A 2-a
zi Marți 22 Febr. pe Toader l-au ținut arestat nu știu pentru ce…”

“Acuma era lumea ungurească „magyar köztársaság” iară
bani de ai lui Kossuth mulți tare, umblă őrsereg, garda națională
maghiară, cu niște cănaci pe coloape și pe șapce cât cozile cailor,
când iată se aud pușcături cătră Bârgău. Acolo când au venit bravii
de muscani au fost o bătae crudă, au căzut mulți dela ambele părțile.
Au reterat ungurii până la Bistrița, apoi de-acolo au început a tot
retera ungurii…”

“Garda națională dela Măierău, Disnăieu, Hotmureș etc.
sub comanda căpitanului Gál Boldizsár, toată au ieșit la Sas Reghin,
când iată într’o Duminecă vine ca vr-o 90 de cazaci se duc în Sas
Reghin, – aleargă pe toți ungurii cătane de acolo, prind dintre ei
144, – ca vro 300 de puști și pe la Disnăieu, Râpa îi duc cătră Bârgău. Apoi iată că se adună ca la 24 mii de armadie ungurească
din toate părțile la Reghin, – stau gata a merge în contra muscanilor
și bravii muscani, pe la Batăș, la Dedrad la Reghin și Petelea până
la Curtifaia voinicește i-au bătut, le-au luat și două tunuri prinzând
ca vro două companii dintre ei. La Reghin au șezut muscanii ca vro
12 zile, deacolo au pornit la Vașarhei, aici n’au aflat pe nime; deacolo s’au dus cătră Cluj, Gherla iară la Banfi-Huniad au avut o
bătae grea, acolo au pus ungurii armele jos. O parte au pus armele
la Arad, o parte la Timișoara, toate le-au supus muscanii în patru
săptămâni și în Ardeal și în țara ungurească, – numai Komaromul
au rămas neluat. Bravi sunt muscalii, moarte și biruință; însă pe
mulți i-au săcerat colera, care tare domnea în timpul acela pe la noi….”

sursa: bjmures.ro

Alexandru Ceușianu
Vremuri de osândă

Recomand si : “Nouă luni în Transilvania (decembrie 1848-august 1849). Generalul Jozef Bem în corespondență, proclamații, documente. “

AUTORI: COSMA, Ela

nota: Dreptul de autor

“Acest document provine de la Biblioteca Digitală a Bibliotecii Judeţene Mureş. Drepturile de autor aparţin autorului/proprietarului documentului digital (în măsura în care apare menţionat).

Dacă autorul sau proprietarul specifică în mod expres în acest document digital modul de difuzare şi utilizare a documentului, atunci aceste dispoziţii au prioritate în faţa principiilor enunţate mai jos.

Autorul/proprietarul documentului digital (în măsura în care apare menţionat) este responsabil ca publicarea acestui document digital să nu lezeze drepturile altor eventuali autori/proprietari. Biblioteca Judeţeană Mureş, prin intermediul Bibliotecii Digitale, se obligă să şteargă din baza de date a bibliotecii documentul digital dacă sunt dubii privind dreptul de a-l pune la dispoziţia utilizatorilor bibliotecii.  

Aceste documente digitale pot fi consultate, dar numai pentru uzul personal sau pentru cercul normal al unei familii, în scop de informare, cercetare, învăţământ şi scopuri non-profit şi poate fi utilizat în aceste scopuri cu condiţia ca să fi fost adusă anterior la cunoştinţa publică, să fie menţionată sursa, iar reproducerea să nu contravină utilizării normale a documentului şi să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularul drepturilor de utilizare. Pentru orice altă utilizare a documentelor digitale este nevoie de acordul autorului/proprietarului.

Biblioteca Digitală îşi propune publicarea documentelor digitale destinate consultării gratuite, cu scop de informare, învăţământ şi de cercetare.

Translate »