Vernisaj Complexul Muzeal Bistrita-Nasaud  29.11.2017 Centernar ww1

Vernisaj Complexul Muzeal Bistrita-Nasaud 29.11.2017 Centernar ww1

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, în colaborare cu Asociația „Prospectorii Istoriei” și Asociația „Exploratorii Transilvaniei”, anunță deschiderea expoziției temporare, comemorative „Tehnică și echipament militar pe frontul răsăritean în Marele Război. Centenar Mărăști-Mărășești-Oituz 1917-2017”.
Vernisajul expoziției va avea loc în data de 29 noiembrie 2017, miercuri, ora 17.00, la sediul Muzeului Bistrița, Strada Gen. Grigore Bălan, Nr. 19 – în vechea garnizoană a Regimentului de Infanterie Nr. 63 austro-ungar, participant integral la Primul Război Mondial
În vara și toamna anului 1917 se consemnează cele mai glorioase fapte de arme ale armatei române din Primul Război Mondial. În urma bătăliilor victorioase de la Mărăști (11/24 iulie – 19/1 august 1917), Mărășești (24/6 august – 21/3 septembrie 1917) și Oituz (26/8 august – 9/22 august 1917), cu prețul unor mari sacrificii umane și prin mult eroism, soldații români au împiedicat scoaterea României din război și au oprit temporar, înaintarea armatelor Puterilor Centrale spre frontul din Ucraina.
În paralel cu evocarea dramaticelor evenimente petrecute pe frontul românesc situat în bazinul inferior al Siretului, expoziția dorește o rememorare a evenimentelor şi modul cum desfășurarea Marelui Război a influențat spațiul din nord-estul Transilvaniei, actualul județ Bistrița-Năsăud.
Expoziția prezintă publicului interesat o gamă variată de obiecte provenite din sfera tehnicii şi echipamentului militar, artefacte autentice recuperate din țărâna marilor câmpuri de bătălie, la care se adaugă numeroase obiecte provenite din colecții particulare şi din colecția muzeului bistrițean. Bogatul material expozițional (arme ofensive şi defensive, muniție, echipament militar, medalii și decorații, truse medicale, fotografii de front ş.a.) ilustrează, prin bunuri autentice, ambele tabere beligerante care s-au confruntat în această primă încleștare mondială, fără precedent în istoria omenirii.
Expoziția va fi deschisă la Muzeul Bistrița în intervalul 29 noiembrie 2017 – 31 ianuarie 2018, fiind un prim eveniment prin care instituția noastră aniversează debutul sărbătorii naționale Centenarul Marii Uniri.

Centenar Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz

Afis-ARMATA-ROMANA Vernisaj Complexul Muzeal Bistrita-Nasaud  29.11.2017 Centernar ww1

Regiment de Infanterie 63 Bistrița “Freiherr von Pitreich”

1500extra-A3-panou Vernisaj Complexul Muzeal Bistrita-Nasaud  29.11.2017 Centernar ww1

InvitatieOK Vernisaj Complexul Muzeal Bistrita-Nasaud  29.11.2017 Centernar ww1