Marele razboi – poze Bistrita 1914-1918

Prima Conflagratie mondiala, un razboi fara precedent, a cuprins 33 de state de pe cinci continente, cu peste un miliard de locuitori si a durat 52 de luni. Ea avea sa produca mutatii fundamentale in configuratia geopolitica a lumii, in viata natiunilor, in gandirea si actiunea oamenilor. Europa, in 1914, avea 23 de state din care 20 erau monarhii constitutionale sau autocrate (Rusia) si numai trei erau republici (printre care Franta). Trei mari imperii acopereau cea mai mare parte a continentului: doua imperii multinationale, adevarate inchisori ale popoarelor – tarist si austro-ungar; iar Reich-ul german, fondat la 1871, detinea o suprematie politico-militara, pe care o dorea extinsa la scara planetei.
Pe fondul unui pericol de destabilizare generala pe continent si a unei accelerate curse a inarmarilor, in vara anului 1914, gruparea Puterilor Centrale s-a pronuntat pentru o reglementare radicala si violenta a raportului de forte in Balcani, in Europa si pe glob.
La 28 iulie 1914 a izbucnit primul razboi mondial intre cele doua mari coalitii militare: Tripla Alianta, in frunte cu Germania si Austro-Ungaria, si Antanta, in frunte cu Anglia, Franta si Rusia. El a fost dezlantuit de catre puterile imperialiste pentru impartirea lumii in sfere de influenta, acaparare de colonii si teritorii straine.
Declansarea primului razboi mondial a pus in fata poporului roman o problema de insemnatate covarsitoare pentru insasi soarta natiunii. Justetea aspiratiilor nationale ale poporului roman, in numele carora el avea sa participe, incepand din vara anului 1916, la o temerara angajare militara, contrasta fundamental cu caracterul nedrept, imperialist al razboiului dus de marile puteri. Nazuinta fierbinte a maselor populare de a desavarsi unitatea nationalc, care insufletea deopotriva pe romanii de dincolo si de dincoace de Carpati, reprezenta un ideal just, progresist si istoriceste absolut legitim.
Romania, prin hotararea Consiliului de Coroana de la Sinaia, din 21 iulie /3 august 1914 se declara neutra, o neutralitate armata, sub forma „espectativei cu apararea frontierelor”, in pofida insistentei regelui Carol I, sustinut de liderul conservator P. P. Carp, ca Romania sa se alature Puterilor Centrale, potrivit tratatului special de alianta din 1883,. Premierul I. I. C. Bratianu a insistat pe faptul ca tratatul nu obliga Romania sa participe la conflict, intru cat nu alianta era atacata ci un membru al ei, Austro-Ungaria, era agresorul. Mentalitatea a fost aprobata de toate fortele politice ca o solutie de moment. Refuzul de a intra in razboi alaturi de Puterile Centrale reprezenta pozitia oficiala a detasarii politice a Romaniei de acestea, incluzand totodata optiunea ce viza eliberarea teritoriilor romanesti anexate Austro-Ungariei. Hotararea Romaniei a fost primita cu satisfactie de romanii din Transilvani si Bucovina care nu ar fi putut accepta o alianta a patriei mama cu stapanitorii lor vremelnici. Toata perioada de neutralitate va fi dominata de miscarea pentru realizarea eliberarii nationale.
Inca de la inceputul ostilitatilor, puterile beligerante, avand in vedere pozitiile importante ce le detinea Romania sub raport politic, economic si mai ales strategic, s-au straduit sa o atraga de partea lor. In urma tratativelor secrete purtate cu puterile Antantei, la 4 august 1916 s-a semnat la Bucuresti un tratat de alianta si o conventie militara intre Romania, pe de o parte, si Rusia, Anglia, Franta si Italia, pe de alta parte. Prin aceasta conventie, aliatii, care garantau revendicarile statului roman, se angajau sa protejeze Romania de o invazie inamica si sa furnizeze tarii noastre materialul de razboi de care ducea lipsa, munitii, echipament, material sanitar si subzistente in cantitati corespunzatoare.
Conventia militara stabilea ca atacul asupra Austro-Ungariei sa se produca „cel mai tarziu” la 15/28 august 1916, iar „prin Transilvania in directia Budapestei”; partile sa nu incheie pace separabila; Romania urma sa se bucure de aceleasi drepturi ca si aliatii sai la negocierea pacii; armata romana urma sa fie sustinuta logistic cu minimum 300 tone munitii si materiale de razboi pe zi si operativ printr-o ofensiva a aliatilor cu fortele generalului Sarrail de la Salonic, cu trimiterea a trei divizii Rusesti in Dobrogea, cu o ofensiva a armatei ruse in Bucovina si presiuni ale aliatilor pe toate fronturile astfel incat impactul actiunii armate romanesti sa fie maxim. Cooperarea militara trebuia sa respecte strict independenta si suveranitatea Romaniei iar trupele romane sa-si pastreze propriul comandament si zona de operatii distincta.
Tratatul de alianta si Conventia militara dintre Romania si Alianta, care au constituit cadrul juridic al razboiului de coalitie, au constituit un succes deosebit al guvernului I. I. C. Bratianu, un model de relatii intre un stat mic si marile puteri pentru un razboi de coalitie, un pas hotarator spre implinirea idealului national al intregirii politico-statale romanesti.
Dupa cum aveau sa o dovedeasca evenimentele, Romania, respectandu-si obligatiile asumate, va intra in razboi intr-o situatie deosebit de grea; armata sa urma sa lupte pe doua fronturi, in vreme ce aliatii nu se grabeau sa-si indeplineasca in totalitate angajamentele.

Intrarea Romaniei in razboi. Planurile de campanie de la inceputul ostilitatilor

Dupa doi ani de neutralitate, 1a 15 august 1916 Romania a decretat mobilizarea, fiind puse pe picior de razboi urmatoarele componente ale armatei: Marele cartier general; 4 comandamente de armata; 6 comandamente de corp de armata ;23 divizii de infanterie; 2 divizii de cavalerie; 5 brigazi de calarasi; 1 brigada de graniceri; 2 brigazi de artilerie grea; 1 regiment si 1 divizion de artilerie de munte; unitatile de artilerie antiaeriana, dispunand de 113 piese; unitatile de geniu, constituite in: 1 regiment de cai ferate; 1 regiment de pontonieri; 1 batalion specialitati, avand in compunere 1 companie aerostatie; aviatia, compusa din 4 escadrile; marina, cu flotila de Dunare. Efectivul mobilizat a fost de 833 601 oameni, din care 19 843 erau ofiteri si elevi din scolile militare.
Pe planul inzestrarii, armata romana incepea razboiul in conditii de inferioritate fata de fortele inamice. Armamentul de infanterie era insuficient ca numar, atat in privinta pustilor cat mai ales a mitralierelor: un batalion roman dispunea de 1-2 piese in vreme ce batalionul german sau austro-ungar avea 5-6 mitraliere grele si 9 mitraliere usoare. Pentru a suplini partial lipsurile in material artileristic au fost demontate tunurile din fortificatiile orasului Bucuresti.
Inca din perioada premergatoare intrarii in razboi, Marele stat major elaborase mai multe planuri de campanie, sub forma unor ipoteze. Una. dintre acestea, „Ipoteza Z”, a devenit in august 1916, planul de campanie al armatei romane. El preconiza, in esenta, ofensiva generala peste Carpati pentru a zdrobi rezistentele inamicului din Transilvania si a elibera teritoriul romanesc aflat sub dominatia Austro-Ungariei. Acestui scop strategic ii erau destinate majoritatea fortelor, adica trei din cele patru armate romane, reprezentand 80% din totalul efectivelor. Cealalta armata –aproximativ 20% din forte – urma sa ramana in defensiva pe frontul de sud timp de zece zile, dupa care, impreuna cu un corp de armata rus, trebuia sa treaca la ofensiva in Dobrogea.
Inamicul preconiza, prin planul definitivat in iulie 1916 ca in prima etapa Armata 1 austro-ungara sa intarzie inaintarea trupelor romane in Transilvania si sa le opreasca pe cursul mijlociu al Muresului si pe Tarnava Mica. Concomitent Armata 3 bulgara intarita cu trupe germane si bulgare trebuia sa atace in Dobrogea, depasind calea ferata Cernavoda-Constanta. In etapa a doua fortele germano-austro-ungare aveau sa treaca la ofensiva fortand Carpatii, iar cele bulgare sa treaca Dunarea pe la Sistov, sa cada in spatele trupelor romane si sa le nimiceasca, silind Romania sa capituleze.
Planul de campanie roman stabilea totodata dispozitivul strategic al fortelor. Astfel., de-a lungul arcului carpatic se aflau dispuse: Armata 1, sub comanda generalului I. Culcer, de la Calafat pana la izvoarele Argesului., avand in compunere 6 divizii de infanterie si 1 brigada de cavalerie; Armata 2, comandata de generalul Alexandru Averescu, de la izvoarele Argesului pana in regiunea Vrancei, dispunand de 4 divizii de infanterie si 1 brigada de cavalerie; Armata 4, sau de nord, sub comanda generalului Constantin Prezan, din valea, Oituzului pana in regiunea Dornei, unde facea jonctiunea cu armata rusa din Bucovina, avand in compunere 3 ,divizii de infanterie, 1 brigada mixta, 1 divizie si 1 brigada de cavalerie.
Cu misiune defensiva pe Dunare si in sudul Dobrogei se afla Armata 3, sub comanda generalului M. Aslan, care avea in compunere 6 divizii de infanterie, 1 divizie si 2 brigazi de cavalerie.
O alta grupare de forte, de taria a 2 divizii de infanterie, constituia Rezerva generala la dispozitia Marelui cartier general. Ea se afla concentrata in zona Bucuresti, cu misiunea sa intervina in sprijinul fortelor care actionau in Transilvania.
Cand Romania intra in razboi pe frontul de vest fortele aliate de la Verdun si de pe Somme bateau pasul pe loc si nu vor impiedica transferul de importante pe frontul romanesc; pe frontul italian era acalmie, pe frontul de est urma sa se stinga ofensiva Brusilov din lipsa de rezerve iar pe frontul balcanic, armata Sarrail, in loc sa atace, era ea atacata de bulgari opriti doar de actiunea Romaniei.
Prin urmare, momentul angajarii Romaniei nu era cel mai prielnic. Aliatii pareau istoviti, fara puterea de a trece la ofensiva pe toate fronturile, cum promisesera, ceea ce va permite Puterilor Centrale sa-si concentreze atentia asupra Romaniei devenita „paratraznetul razboiului”, pentru a fi scoasa din razboi.

sursa www.armyacademy.ro

Poze Bistrita 1914-1918


Sursa Laurentiu Grec


Sursa: www.fuerthwiki.de

Translate »