Situaţia din epoca pompierilor voluntari şi cea de azi ( 1939)
,,BISTRIŢA. – Am făcut deunăzi o vizită la secţia de pompieri militari din localitate, unitate înfiinţată la 1 Aprilie 1937. Cu acest prilej am consemnat o serie de fapte şi constatări, cari relevă munca plină de sârguinţă şi pricepere -cum şi grija deosebită, depusă pentru satisfacerea tuturor necesităţilor resimţite- a d-lui căpitan Traian Rădulescu, comandantul secţiei pompierilor.
SITUAŢIA DIN EPOCA POMPIERILOR VOLUNTARI
Este suficient să amintim că în privinţa ajutoarelor primite, Uniunea pompierilor voluntari se bucura de toată solicitudinea primăriei orăşelului Bistriţa, a cărei conducere era pe atunci săsească, ceea ce azi nu mai este cazul, deşi actuala conducere a primăriei este românească, care însă nu sesizează probabil îndeajuns importanţa rolului pompierilor şi-i lasă astfel la cheremul întâmplării.
Uniunea pompierilor voluntari obţinea din partea primăriei o subvenţie anuală de 120 mii lei, atât cât cerea şi cât avea pe atunci nevoie.
Din partea comunelor din judeţ, Uniunea pompierilor voluntari primea peste 100 mii lei subvenţii. Încasa apoi 50 mii lei anual de la sălile de spectacole şi – lucru curios- fără să elibereze nici o chitanţă de primirea lor.
Lua – mai de bună voie, mai cu ,anasâna ( anasâna = a lua (sau a duce, a aduce etc.) – diferite ajutoare de la proprietarii de case, ameninţându-i că altfel nu le apără avutul, aşa cum se cuvine, de eventuale incendii.
Cerea pe urmă şi primea „bucuros” diferite donaţiuni, atât de la instituţii, cât şi de la particulari.
Comandantul Uniunii pompierilor voluntari pleca în inspecţie prin judeţ, folosindu-se de maşina de incendiu. Îşi poate oricine închipui cât de asigurat era serviciul, în lipsa sa şi -mai ales – în lipsa maşinii de incendiu. Cu toate acestea, nu uita să-şi încaseze cheltuielile de deplasare, cari erau de 300 lei pe zi, ba lua şi de la oamenii din comunele pe cari le „inspecta” câte o ciupeală.
Cu ocazia unei verificări la Uniunea pompierilor voluntari nu s’a putut justifica suma de 120 mii lei, pentru care a venit o urmărire din partea Administraţiei financiare de constatare Năsăud, primită din greşeală de unitatea pompierilor militari, care a fost apoi remisă adevăratului destinatar.
Serviciul de alarmare funcţiona cât se poate de slab. Semnalele se dădeau din turnul bisericii lutherane, prin tragerea într’un anumit fel a clopotelor, precum şi prin cei 4 pompieri ce erau permanent de gardă la cazarmă şi cari alergau cu bicicletele, sunând goarna pe străzile oraşului.
Dura cel puţin o oră până când anunţaţi astfel, se adunau, gata echipaţi, aceşti aşa-zişi „pompieri voluntari”, şi până când luau maşinile, plecau şi ajungeau la locul sinistrului, unde fireşte făceau ce puteau.
Când îşi ţineau tradiţionala serbare câmpenească „Maialul”, în pădurea oraşului, distanţă de 3 km de oraş, lăsau la cazarmă doar 2-3 oameni, iar dacă se întâmpla ceva, ardea totul până la temelie, până erau anunţaţi şi soseau la faţa locului cei ce pretindeau că sunt pompieri.
Pe urmă, cei mai mulţi dintre pompierii voluntari erau oameni bătrâni, cari mai mult încurcau lucrurile decât făceau ceva treabă şi – fapt ce trebuie relevat- lucrau de jos, cu ţeava, fără să se urce sus, pe clădirile incendiate.
Cazuri de felul celor de mai sus se pot cita multe. E îndeajuns să pomenim pe cel de la uzina electrică, unde până au sosit ei şi au încercat să facă ceva, a fost prea târziu.
SITUAŢIA DE AZI SUB POMPIERII MILITARI
Astăzi, pompierii fiind militari, aflându-se neîntrerupt în cazarmă, sunt în orice clipă gata de plecare, dacă se întâmplă vreun incendiu.
Tracţiunea auto iese, noaptea, în maximum 2 şi jumătate minute, iar tracţiunea animală (2 cai) în 5 minute.
În toate cazurile de incendiu ce s’au produs până acum în oraş şi afară de oraş, pompierii militari şi-au făcut cu prisosinţă datoria.
În ce priveşte ajutoarele, secţia pompierilor militari a primit următoarele subvenţii: pe exerciţiul 1937-38 suma de 190 mii lei din partea primăriei oraşului, prin deosebita bunăvoinţă a primului primar român al oraşului- şi cel mai destoinic- d. dr. Cornel Mureşan; pe acelaşi exerciţiu 60 mii lei de la prefectura jud. Năsăud; pe exerciţiul 1938-39 lei 80 mii de la primăria oraşului şi pe exerciţiul 1939-40 suma de 50 mii lei.
Precuma se poate vedea, subvenţia acordată de primărie, în loc să crească an de an, în raport cu necesităţile, ea e în descreştere.
FAPTE ŞI CONSTATĂRI
Cazarma pompierilor militari- proprietatea primăriei-este situată în str. Dimitrie Bolintineanu Nr. 13.
La intrare este postată o santinelă, care face de pază zi şi noapte, schimbată din 3 în 3 ore.
Am vizitat, mai întâi, cancelaria, unde se face administraţia în chip conştiincios, judecând după aprecierile făcute cu ocazia inspecţiilor.
Camera pentru subofiţeri e bine întreţinută, iar cele două dormitoare mici improvizate ale trupei rivalizează-la ordine şi curăţenie- cu cele mai elegante dormitoare de la internatele şcolare.
În bucătărie, cu toate că era în toiul preparatului mesei, am găsit o curăţenie exemplară. Ostaşul bucătar, îmbrăcat în şorţ alb şi cu bonetă, strălucea de curăţenie.
Se serveşte dimineaţa lapte, iar la prânz şi seara câte două feluri de mâncare. Hrana este excelentă.
O CONDUCERE MODEL
Datorită interesului şi muncii intense depuse de d. căpitan Traian Rădulescu, comandantul secţiei pompierilor, totdeauna prezent la datorie, unitatea sa este sub toate raporturile foarte bine instruită.
A instruit personal pichetele de incendiu ale tuturor unităţilor militare din garnizoana Bistriţa. A activat foarte mult în satele din judeţul Năsăud, pentru instruirea pompierilor săteşti, făcând deplasările pe cont propriu.
NEVOI CE TREBUIESC ÎMPLINITE
Lipsurile semnalate sunt numeroase.
Materialul de incendiu este vechi şi uzat, datând din anul 1901.
E nevoie de 6 cai. Secţia pompierilor are numai 2 şi aceştia proprietatea lui Lukes, antreprenor de pompe funebre, care se foloseşte de ei ziua la înmormântări.
Dacă se întâmplă vreun incendiu în cursul zilei, pompierii trebuie să alerge după cai, să lase mortul în drum, dacă se poate, şi să-i aducă la cazarmă.
Localul este neîncăpător.
E nevoie de o sală de mese corespunzătoare, o cameră de gaze, o baie, o magazie de efecte, locuinţă pentru comandantul secţiei, atelier pentru reparatul măştilor, sală de educaţie fizică, apoi o locuinţă corespunzătoare pentru subofiţeri şi dormitoare mai mari pentru trupă.
Sunt necesităţi imperioase, cari se cer grabnic împlinite. Şi aceasta o poate face primăria oraşului, care în interesul cetăţenilor trebuie să aibă toată bunăvoinţa în această privinţă. Dacă intervenţiile, verbale şi în scris, de până acum, făcute la primăria oraşului de secţia pompierilor, n’au dat rezultatul dorit, sperăm că măcar de acum încolo ele să primească cuvenita deslegare, printr’o soluţionare favorabilă şi neîntârziată a lor.”
sursa: ,,România -iunie 1939″
