Riscuri de securitate
Olanda nu a suferit atacuri teroriste pe teritoriul naţional. După atentatele teroriste de la Madrid (11 martie 2004) şi de la Londra (7 iulie 2005), autorităţile tuturor statelor europene, între care şi cele din Olanda, au instituit o stare de alertă preventivă, menită a semnala posibilitatea unei ameninţări cu atac terorist. Olanda a introdus patru niveluri de alertă preventivă respectiv: minim, limitat, substanţial şi critic.
Cetăţenilor români care călătoresc în Olanda li se recomandă să urmărească în permanenţă anunţurile şi recomandările făcute de autorităţile olandeze şi să acceseze periodic situl internet al Ministerului român al Afacerilor Externe (www.mae.ro).
Infracţionalitate
Olanda este o ţară cu un nivel de infracţionalitate scăzut. Infracţiuni minore de tipul furtului din buzunare, înşelăciunilor sau furtului din maşini pot apărea în zone aglomerate (gări, staţii, parcări, centre comerciale, benzinării sau zone de servicii pe autostrăzi). Se recomandă prudenţă şi atenţie deosebită în zonele turistice, în particular Amsterdam.
Este recomandabil ca documentele şi valorile personale, biletele de călătorie şi banii sau cărţile de credit să fie păstrate în locuri sigure şi să nu fie expuse în mod vizibil asupra persoanei sau în maşini. Maşinile trebuie încuiate şi asigurate cu sisteme de alarmă. În cazul călătoriilor cu autobuze sau trenuri este indicat să se păstreze atenţia asupra bagajelor pe întreaga durată a călătoriei.
În cazul unor incidente care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor, se recomandă contactarea celui mai apropiat birou al poliţiei. În cazul dispariţiei actelor de identitate, este necesar să înregistraţi acest lucru la biroul local de poliţie şi să anunţaţi Secţia Consulară a Ambasadei României la Haga.
În cazul unor incidente grave trebuie apelat numărul de urgenţă 112 (poliţie, pompieri, salvare).
Se recomandă, de asemenea, sesizarea Ambasadei României, care poate acorda asistenţa consulară în condiţiile prevăzute de lege.

